Polițistul Viorel Teacă a impresionat din nou printr-un gest de umanitate, iar urmăritorii lui de pe rețelele de socializare l-au apreciat. Agentul de la IPJ Sibiu a cumpărat florile pe care o bătrânică le vindea în Parcul Astra, după care i le-a dăruit. Femeia i-a mulțumit, fiind emoționată până la lacrimi.
Viorel Teacă se plimba, joi, de Sfânta Maria, alături de fiul său, prin centrul Sibiului. La un moment dat, a observat o femeie, aflată într-un scaun cu rotile, care vindea flori în Parcul Astra. S-a apropiat de ea și a întrebat-o cât costă toate buchetele pe care le vinde. Aceasta i-a făcut un calcul, prețul fiind 250 de lei. Polițistul însă a scos 300 de lei din buzunar și a cumpărat un singur buchet, buchet pe care i l-a oferit tot ei.
„Am văzut o bunicuță aici care e în scaun cu rotile, vinde flori. Nu are un picior. Hai să îi facem o surpriză. (…) Astea sunt de la mine pentru tine de Sfântă Mărie. Poate te cheamă și Maria! Îți doresc sănătate”, i-a spus polițistul Viorel Teacă după ce a cumpărat toate florile.
În doar câteva ore de la publicarea pe Facebook, clipul video a adunat peste 2.000 de aprecieri și peste 400 de comentarii. Oamenii l-au lăudat pentru gestul său.