Mai mulți reprezentanți ai Sindicatului Liber TPL Tursib au fost vineri, 16 septembrie, la Centrul de Plasament Orlat pentru a dona obiecte de igienă personală și alte lucruri de care copiii au mare nevoie.
O mare parte dintre copii au fost plecați la școală în momentul în care au ajuns mașinile cu donații, însă cei mai mici, care erau prezenți la Centru, au sărit rapid în ajutorul reprezentanților Tursib pentru a duce cât mai repede „cadourile” înăuntru. „Au fost foarte, foarte bucuroși. Am mers cu câteva mașini pline cu bunuri de igienă personală pentru copii, mai ales că au început acum școala și au nevoie și mai mare, dar și cu bunuri pentru curățenie. Considerăm că astfel de acțiuni sunt binevenite pentru semenii noștri. Din suflet pentru suflet”, spune Dumitru Gogea, președintele Sindicatului TPL Sibiu.
La această inițiativă a luat parte și reprezentantul Federației Transportatorilor și Serviciilor Publice din România, Președintele Ioan Zbârnea, care a venit tocmai de la Brașov.
Nu este prima dacă când reprezentanții Sindicatului Liber TPL Tursib se implică în acțiuni caritabile. „Anul trecut am participat la Caravana Umanitară pentru comunitatea de români din Ruse și Vidin, Bulgaria, unde au fost donate 30 tone alimente de către Federație”, adaugă Gogea.