Biletul aflat deasupra sicriului Reginei Elisabeta a II-a în timpul funeraliilor este un mesaj scris de mână de fiul ei, Regele Charles al III-lea. Și buchetul așezat pe sicriu are o simbolistică specială: mirtul este crescut dintr-o ramură din buchetul de la nunta cu Philip, din 1947.
Mesajul scris de mână de regele Charles al III-lea, pus deasupra sicriului mamei sale, Regina Elisabeta a III-a scrie este: „În memoria iubirii și a devotamentului. Charles R”. „R” din titlul Regelui Charles se referă la <Rex>, care înseamnă rege în latină, potrivit CNN, relatează Mediafax.
Slujba de la Westminster Abbey – la care au participat aproximativ 2.000 de invitați – a inclus lecturi biblice și imnuri tradiționale, precum și o predică a arhiepiscopului de Canterbury, Justin Welby.
Regele Charles al III-lea a fost însoțit de soția sa Camilla, regina consort, frații, copiii și nepoții săi, în timp ce Marea Britanie și-a luat rămas bun de la cel mai longeviv monarh al țării.
Regina a murit pe 8 septembrie, la vârsta de 96 de ani.
Sicriul a fost drapat cu Drapelul Regal, iar instrumentele de stat – Coroana Imperială de Stat și regalul – au fost așezate deasupra, împreună cu o coroană de flori.
Palatul Buckingham a precizat că această coroană conținea flori și frunze tăiate din grădinile Palatului Buckingham, Clarence House și Highgrove House, la cererea Regelui Charles al III-lea. Aceasta a fost așezată într-un cuib de mușchi englezesc și ramuri de stejar. Frunzele au fost alese pentru simbolistica lor – rozmarin (pentru amintire), mirt (un simbol străvechi al unei căsnicii fericite) și stejar englezesc (simbol al forței iubirii), a precizat palatul. Mirtul a fost tăiat dintr-o plantă crescută dintr-o crenguță de mirt care a crescut din buchetul de nuntă al Reginei, atunci când s-a căsătorit cu prințul Philip în 1947.
Înainte de înmormântare, Regele Charles a mulțumit națiunii pentru sprijinul și căldura pe care le-a primit familia sa.
Noul monarh a spus într-o declarație emoționantă că el și Camilla „au fost emoționați peste măsură de toți cei care s-au deranjat să vină și să-și prezinte omagiile pentru serviciul de o viață al mamei mele dragi, regretata Regină”.
Regina Elisabeta a II-a va fi înmormântată la Capela St. George din Castelul Windsor, unde sunt înmormântați și părinții ei, sora ei, Prințesa Margaret, și soțul ei, Prințul Philip.