Luna octombrie aduce o nouă serie de Ateliere de dezvoltare personală prin actorie la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile cu finanțare din partea Consiliului Județean Sibiu.
Proiectul se adresează tinerilor utilizatori ai bibliotecii, care doresc să experimenteze noi activități de învățare, să își cunoască potențialul de exprimare, relaționare și manifestare personală sau să își gestioneze emoțiile, cu ajutorul exercițiilor și tehnicilor specifice artei actorului. În funcție de categoria de vârstă, cei interesați au posibilitatea de a se înscrie în două grupe: copii (9 – 13 ani) și adolescenți (14 – 18 ani). Într-o grupă sunt 15 locuri disponibile, iar o sesiune durează 60 de minute, participarea la activități fiind gratuită.
Atelierele se desfășoară săptămânal, fiind structurate în două module, fiecare având 16 întâlniri. Primul modul este alcătuit din două părți: în prima parte vor fi abordate tehnici de vorbire, de control emoțional și modalități de lucru în echipă, iar a doua parte propune studiul artei actorului prin intermediul textului dramatic al operei lui I.L. Caragiale. Al doilea modul se axează pe interpretarea unor texte din opera marelui dramaturg englez William Shakespeare. Fiecare modul se încheie cu un spectacol în care tinerii participanți au prilejul de a-și demonstra abilitățile de interpretare dramatică dobândite pe parcursul activităților, prezența în cadrul atelierelor fiind astfel necesară