gările vor putea fi reabilitate din bugetul local - ministrul transporturilor: ”cfr nu are capacitatea de a le moderniza”
FOTO: arhivă

Gările vor putea fi modernizate din bugetul local al fiecărei localităţi. Este decizia Ministrului Transporturilor după ce, susţine acesta, CFR a demonstrat că nu are puterea de a reabilita toate gările din ţară.

gările vor putea fi reabilitate din bugetul local - ministrul transporturilor: ”cfr nu are capacitatea de a le moderniza”

Descentralizarea promisă de autoritățile centrale face pași mici, cel puțin în domeniul transporturilor. Ministrul Sorin Grindeanu a anunțat că deja a semnat deja 50 de protocoale cu autoritățile locale pentru reabilitarea gărilor, scrie observatornews.ro

De altfel, la Timișoara, oficialul de la transporuri a spus că semnează în ultima perioadă tot mai multe astfel de înțelegeri, tocmai pentru că CFR nu are capacitatea de a reabilita gările din țară, care în proporție de 90% arată precum cele din Mariupol.

Stațiile CFR nu puteau fi renovate până acum decât de CFR, de Ministerul Transporturilor, sau alte ministere, prin programe speciale. De acum, dacă autoritățile locale sunt dispuse, pot investi într-o gară degradată din localitatea respectivă.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică