foto "diplomație și bun gust", în muzeul astra - zece echipe vor găti în scop caritabil

Ultima zi a săptămânii este rezervată „Diplomației și bun(ului) gust”. Acesta este titlul proiectului aflat la a treia ediție și organizat de Rotary Club Sibiu și Asociația „Sibiu 1191”.

foto "diplomație și bun gust", în muzeul astra - zece echipe vor găti în scop caritabil

Evenimentul culinar va aduna, duminică, 25 septembrie, de la ora 12.30, în Muzeul din Dumbrava Sibiului, nu mai puțin de zece echipe, care vor găti pentru ca banii strânși din vânzarea porțiilor să ajute un proiect al CNM ASTRA.

La sfârșitul acestei săptămâni, suntem invitați în Muzeul în Aer Liber, unde, pe lângă faptul că ne putem bucura de vizite în gospodării tradiționale, ne așteaptă și un meniu absolut delicios, cu preparate care mai de care mai diverse. De altfel, odată cu răsfățul culinar vom ajuta și comunitatea.

foto "diplomație și bun gust", în muzeul astra - zece echipe vor găti în scop caritabil

De la tocăniță suedeză de vită, la bulz ciobănesc și gulaș

Rotary Club Sibiu și Asociația „Sibiu 1191” au pus la cale un nou eveniment culinar caritabil sub egida „Diplomație și bun gust”. Cei care vor trece trece pragul Muzeului în Aer Liber, duminică, se vor putea bucura, printre altele, de tocăniță suedeză de vită, ceaun de vită și legume, cârnați ori bulz ciobănesc la grătar.

„Rotary Club Sibiu, Asociația „Sibiu 1191″ și partenerii săi vor găti în Muzeul Astra, urmând ca banii strânși din porțiile de mâncare vândute să fie donați către Muzeul ASTRA pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități la obiectivele muzeului. Te așteptăm împreună cu familia și prietenii tăi la un festin culinar în aer liber prin care putem ajuta persoanele cu dizabilități!”, este invitația organizatorilor.

Cele zece echipe care vor găti duminică și preparatele lor sunt: VISMA ROMANIA – Kalops, tocăniță suedeză de vită; ECOROM – burger de vită Angus și bulz ciobănesc la grătar; Rotaract Sibiu – bulz cu frigărui de pui, legume și cârnați; Rotary Sibiu – cârnați și frigărui de pui, precum și limonadă; IFM – chilli con carne; Bere Sadu – pastramă cu ceapă și pâine, bere Sadu; Ausy Technologies Romania – tochitură de porc cu mămăligă; Novarion – ceaun unguresc de porc; BNI – ceaun de vită și ceaun legume; Consilo Web – gulaș de porc cu cartofi.

Donația recomandată pentru o porție de mâncare este 25 lei, bani ce vor ajunge direct în contul Muzeului ASTRA.

„Diplomație și bun gust” este un proiect susținut de Muzeul Astra, Unilever si Interact Sibiu.

foto "diplomație și bun gust", în muzeul astra - zece echipe vor găti în scop caritabil foto "diplomație și bun gust", în muzeul astra - zece echipe vor găti în scop caritabil

Ultima oră

Comentariul meu

Publică