lira sterlină a scăzut cu aproape 5 la sută din cauza problemelor fiscale din marea britanie

Lira sterlină s-a prăbușit luni la un minim record, din cauza speculațiilor că planul economic al noului guvern va duce finanțele Marii Britanii la limită, informează Reuters.

lira sterlină a scăzut cu aproape 5 la sută din cauza problemelor fiscale din marea britanie

Lira sterlină s-a prăbușit cu până la 4,9% până la un minim istoric de 1,0327 dolari, înainte de a se stabiliza în jurul valorii de 1,05405 dolari, cu 2,9% sub închiderea sesiunii precedente, relatează Mediafax.

Lira a scăzut cu 3,6% vineri, când noul ministru de finanțe Kwasi Kwarteng a dezvăluit reduceri istorice de taxe finanțate prin cea mai mare creștere a împrumuturilor din 1972 încoace.

„Lira sterlină este absolut distrusă”, a declarat Chris Weston, șeful departamentului de cercetare de la Pepperstone.

De asemenea, euro a atins un nou minim al ultimilor 20 de ani în raport cu dolarul, pe fondul temerilor de recesiune, în timp ce criza energetică se extinde spre iarnă, pe fondul unei escaladări a războiului din Ucraina.

Dolarul și-a consolidat revenirea în fața yenului după șocul provocat de intervenția valutară de săptămâna trecută a autorităților japoneze.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică