Pompierii din cadrul ISU Sibiu desfășoară, luni dimineața, un exercițiu de amploare la o unitate de învățământ din comuna Șelimbăr.
UPDATE
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu a desfășurat un exercițiu cu forțe și mijloace de intervenție la Școala Gimnazială din localitatea Șelimbăr.
Scenariul care a stat la baza exercițiului a fost stingerea unui incendiu, izbucnit în cadrul școlii, unde au fost surprinse două victime. Pompierii sibieni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și un echipaj SMURD.
Peste 100 de copii, împreună cu profesorii lor au exersat planul de evacuare în cazul producerii unui incendiu și au asistat la exercițiul pompierilor.
„Precizăm că astfel de exerciții se desfășoară periodic în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu, acestea fiind atât în beneficiul forțelor de intervenție cât și al întregii comunități”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Luni dimineață, ISU Sibiu desfășoară un exercițiu cu forțe și mijloace în teren în localitatea Șelimbăr, la o unitate de învățământ.
„În eventualitate creării unui disconfort în spațiul public, asigurăm cetățenii că aceste exerciții sunt necesare și benefice pentru întreaga comunitate, pentru antrenarea unei reacții prompte și eficiente în cazul producerii unei situații de urgență”, spun reprezentanții ISU Sibiu.
Revenim cu detalii.