Sezonul de vară nu a fost nici pe departe pe măsura așteptărilor proprietarilor de cabane și de pensiuni din Păltiniș. Însă nici sezonul iernii nu se arată mai promițător din cauza creșterii prețurilor la electricitate și, în special, la lemnele de foc.
Proprietarii pensiunilor din Sibiu se plâng de numărul foarte mic de turiști din perioada verii, însă nici sezonul iernii nu arată a fi avantajos pentru ei. Dacă până anul acesta, sibienii și turiștii mai urcau la munte pentru câteva zile, acum urcă doar pentru o zi „pe motivul că nu au ce face”. Mulți dintre proprietari cunosc cauzele și anume lipsa de activități pe timp de vară din zonă, lipsa magazinelor alimentare, zona fiind slab dezvoltată și neprietenoasă cu turiștii.
Cu toate că prețurile crescute la lemne și la curent din ultima vreme se simt pentru proprietarii cabanelor, aceștia nu vor să mărească prețurile de teamă că nu o să le mai treacă nimeni pragul. „Prețul lemnului s-a dublat față de anul trecut. Încercăm să nu mărim prețurile cu mult pentru a nu alunga oamenii. De exemplu, pentru cele trei nopți din perioada revelionului am mai pus 1.000 la prețul inițial. Nici să închiriez ieftin nu îmi convine pentru că sunt niște costuri la care ei nu se gândesc”, spune Isăilă, proprietarul Vilei Cibin.
Vara 2022 – „Cel mai slab an din ultimii 10 ani”
Pensiunile unde au fost organizate tabere pentru copii sunt singurele mulțumite de cum a decurs sezonul estival. Restul administratorilor de pensiuni văd un regres în ceea ce privește stațiunea Păltiniș și mai ales în ceea ce privește perioada verii. Unii dintre ei nu au reușit să închirieze nici măcar patru săptămâni din cele trei luni de vară. Referitor la iarna aceasta, administratorii pensiunilor sunt sceptici în ceea ce privește câștigurile, din cauza scumpirilor.
„Foarte slab sezonul de vară. Păltinișul are o zonă de ocupare de 30%”, spune administratorul pensiunii Romantic Belvedere din Păltiniș. De aceeași părere este și Ioan Ciorgoveanu, proprietarul cabanei Rustic, care consideră că este „cel mai slab an din ultimii 10 ani”, cât și Roman, administratorul Vilei Orhideea, care vede ca vara ca fiind „mai slăbuță decât anul trecut”.