Consiliul Județean Sibiu a găzduit joi, 29 septembrie 2022, lansarea proiectului ”Sibiu Business Agency”, în care este partener, alături de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România. Proiectul este cofinanțat din Fondul European Social, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA), 2014-2020.
La eveniment au participat și au luat cuvântul Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, Florin Jianu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, și Adrian Rada, președintele Patronatului Întreprinderilor Mici și Mijlocii – IMMpact Sibiu. De asemenea, au fost prezenți echipa de proiect, precum și angajați din aparatul de specialitate al CJ Sibiu.
“Prin proiectul lansat astăzi, Sibiu Business Agency, punem bazele primei agenții din România create în cadrului proiectului inițiat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) care va avea un rol activ în consolidarea sectorului IMM, precum şi în atragerea de investiţii autohtone şi străine în județul nostru. Cu o economie echilibrată, o infrastructură în care am investit și o vom face constant pentru a ne ridica la standardele UE, cu o forță de muncă bine calificată, cu o administrație dinamică și deschisă față de posibili investitori, avantajați de poziția geografică, la care se adaugă și interesul nostru de a deveni una dintre cele mai atractive destinații de turism, consider că județul Sibiu are toate premisele de a deveni unul dintre cele atractive județe pentru investitori.
Mulțumesc pe această cale domnului Florin Jianu – președinte Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România și domnului Adrian Rada – președinte Patronatul Județean al Întreprinderilor Mici și Mijlocii – IMMpact pentru încrederea acordată, dar și pentru oportunitatea de a fi partener în dezvoltarea mediului de business în județul Sibiu. Doresc mult succes tuturor celor care vor face parte din implementarea proiectului!” a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Principalele activități din cadrului proiectului sunt:
- Analiză a nevoilor de investiții și promovare a exporturilor;
- Realizarea unei proceduri, a unei strategii de promovare și dezvoltare a investițiilor și promovare a exporturilor + înființarea biroului Sibiu Business Agency;
- Derularea activităților de formare în domeniul promovării exporturilor și al internaționalizării IMM-urilor.
Rezultatele directe ale proiectului sunt:
- o procedură/strategie pentru susținerea și promovarea dezvoltării la nivel local și de
interacțiune cu autoritățile și instituțiile administrației publice axate pe promovarea
exporturilor și atragerea de investiții în cadrul IMM-urilor
- o vizită de studiu în cadrul Viena Business Agency (model de bună practică)
- un birou dedicat atragerii de investiții și promovării exporturilor în cadrul IMM-urilor
înființat în cadrul Consiliului Județean Sibiu (Sibiu Business Agency)
- o platformă online creată pentru funcționarea biroului Sibiu Business Agency
- 30 de reprezentanți din cadrul CNIPMMR, precum și ai altor ONG-urilor și parteneri
sociali, formați în proiect în domeniul atragerii de investiții și promovării exporturilor, în vederea susținerii la nivel local a dezvoltării IMM-urilor
“Așa cum am promis materializăm Sibiu Business Agency și contribuim la crearea unui ecosistem care urmează să se dezvolte și ale cărui consecințe le vom vedea pe viitor prin intensificarea atragerii de investiții, respectiv promovarea exportului pentru firmele autohtone. România este într-o concurență acerbă cu întreaga lume, sunt foarte multe municipalități care își doresc și încearcă să atragă investiții în zonă. Astfel, prin intermediul proiectului, punem Sibiul pe harta investițională a lumii și, de asemenea, exprimăm o necesitate a Consiliului Național al IMM-urilor din România spre internaționalizare, un proces destul de dificil pe care, pas cu pas, îl dezvoltăm cu toții. Felicit Consiliul Județean Sibiu și structura de IMM-uri din județ pentru colaborare și ambiția pentru a mișca lucrurile, Sibiu Business Agency fiind prima agenție de atragere de investiții din România.”, a menționat Florin Jianu, președinte CNIPMMR.