Brașoveanul reținut de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu, fiind cercetat pentru că pretindea că vinde telefoane, dar expedia altceva în colete, a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
„La data de 28 septembrie, brașoveanul reținut de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu, penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de înșelăciune (3 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals material în înscrisuri oficiale, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu și ulterior, Judecătoriei Sibiu care a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile”, informează Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Vă reamintim că individul, în vârstă de 32 de ani din Brașov, a fost reținut miercuri de polițiștii sibieni fiind bănuit că, timp de aproape un an, a pretind că vinde telefoane și haine, însă le expedia cumpărătorilor alte produse în colete. (DETALII AICI)
-
Concert coral-instrumental, cu participarea extraordinară a preotului Constantin Necula la Sala Thalia
sâmbătă, 12 aprilie, 2025
-
S-a deschis Katrin: Nu e restaurant și nu e nici fast food. Este exact ce trebuie (foto)
sâmbătă, 12 aprilie, 2025
-
Elevii eco-ambasadori din Copșa Mică, în marș pentru un viitor verde (foto)
sâmbătă, 12 aprilie, 2025
-
Criminal condamnat pe viață, eliberat din greșeală. A fost prins după 2 săptămâni
sâmbătă, 12 aprilie, 2025
-
Fetele de la I.L. Caragiale, calificare la faza națională a Olimpiadei Naționale a Sportului
sâmbătă, 12 aprilie, 2025