rica raducanu

În vârstă de 76 de ani, fostul portar al Rapidului, Rică Răducanu, a ajuns de urgență la spital! Acesta se pare că are probleme grave de respirație.

Probleme grave de respirație pentru Rică Răducanu

Fostul mare portar al Rapidului și al echipei naționale a României a ajuns pe patul de spital după ce a acuzat probleme respiratorii grave, potrivit Playsport.

legenda rică răducanu, internat de urgență în spital - are probleme grave de respirație

„Da, sunt la spital, nu pot vorbi acum!”, a declarat Rică Răducanu pentru sursa citată mai sus.

Fostul portat suferă de apnee, este un sindrom caracterizat de pauze de respirație. Poate chiar provoca infarct în timpul somnului, iar când probleme se înrăutățește, pacienții ajung să doarmă cu masca de oxigen.

Rică Răducanu a acuzat probleme de respirație vineri noaptea, astfel că sâmbătă a ajuns la o clinică din București, unde medicii au hotărât internarea sa de urgență. Aceștia l-au conectat la un aparat de oxigen și urmează să facă investigații suplimentare, scrie prosport.ro.

Apneea presupune oprirea respirației în somn, uneori și până la 10 secunde, și în timpul unei nopți aceste episoade pot să apară chiar de câteva sute de ori, astfel că somnul este unul întrerupt și deloc odihnitor. Persoanele care suferă de acest sindrom nu sunt conștiente pe moment, de cele mai multe ori, de aceste episoade, însă resimt o somnolență puternică în cursul zilei.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică