csu sibiu a părăsit cupa româniei după eșecul cu scm timișoara
foto CSU Sibiu

BC CSU Sibiu a cedat al doilea joc din cadrul turneului de Cupa României de la Mediaș, disputat astăzi, 3 octombrie, în Sala Polivalentă „Octavian Șerban”. Echipa noastră a pierdut confruntarea cu SCM Ohma Mozzart Bet Timișoara, scor 90-77 și astfel ratează calificarea în Final Eight-ul competiției.

csu sibiu a părăsit cupa româniei după eșecul cu scm timișoara

După un start în care cele două echipe și-au luat pulsul, timișoarenii s-au instalat lasf cârma jocului și au reușit să-și adjuce primul sfert la o diferență de șapte puncte, scor 20-13. În actul secund a reușit să-și găsească ritmul ofensiv, dar în continuare a cedat același număr de puncte în fața adversarilor. Diferența pe tabelă mai creștea cu un singur puncte, iar la cabine se intra cu scorul de 40-32. În repriza secundă, „galben-albaștrii” au alergat după revenire, dar nu s-au putut apropia prea mult pe tabelă, diferența de 8 puncte fiind un ecart sub care am coborât o singură dată pe parcursul reprizei secunde. Diferența a crescut apoi la un maxim de 18 puncte și toate eforturile echipei noastre nu au mai putut întoarce soarta partidei. La final pe tabelă s-a înregistrat scorul de 90-77.

Roberts Blumbergs a fost principalul remarcat din tabăra noastră cu 21 de puncte, 9 recuperări și o pasă decisivă. Daniel Manchon a reușit 17 puncte, 4 recuperări și 4 pase decisive. Gaston Whelan a contribuit cu 10 puncte, 4 pase decisive și 3 recuperări.

Au mai evoluat: Mouhamed Barro (8p, 2r, 1a), Mirel Dragoste (6p, 2r, 2a), Dallas Walton (6p, 4r, 1a), Basti Ionescu (3p, 1r, 1a), Bogdan Bădițașcu (2p), Victor Georgescu (2p, 1r, 1a), Vuk Djordjevic (2p, 4r, 2a), Baris Ozkan (2a) și Vlad Georgescu.

„În opinia mea, nu am regulile impuse înainte. Nu am putut controla jocul și astfel ei au câștigat. Nu am respectat ce ne-am propus. Este dezamăgitor pentru că am muncit să câștigăm ambele jocuri. Nu am obținut și a doua victorie. Este dezamăgitor, dar trebuie să continuăm să muncim” a declarat Mouhamed Barro la finalul partidei.

„În primul rând, felicitări Timișoarei pentru calificare. Noi nu am jucat deloc bine în apărare. Știam dinaintea meciului că suntem departe de nivelul pe care ni-l dorim. Astăzi am văzut că suntem foarte departe de ceea ce ne dorim, în special când vorbim despre apărarea 1 vs 1. Nu funcționează bine și trebuie să reparăm lucrurile în defensivă, dar în același timp și în ofensivă. Totuși când nu lucrezi bine în defensivă, ofensiva are mai multe probleme, deoarece nu ești concentrat, de fiecare dată șimți că adversarii pot înscrie și este extrem de greu să joci apoi bine în ofensivă.

De la început nu am urmat planul de joc. Am făcut greșeli. Am fost puțin speriați de importanța jocului. Nu am fost destul de concentrați. Apărarea a fost problema principală. Adversarii au marcat 90 de puncte, cu procentaje bune, 40 de puncte în prima repriză, 50 în cea de a doua. Am încercat diferite structuri de echipă, cu oameni mare, cu fundași, cu diferite stiluri de apărare, dar nu au funcționat. Când nu merge apărarea 1 vs 1, nu mai contează, nimic nu funcționează” a concluzionat antrenor principal al echipei noastre, Miguel Angel Hoyo.

Următorul meci al lui BC CSU Sibiu este programat fix peste o săptămână în Liga Națională de Baschet Masculin. Echipa noastră se deplasează la Miercurea Ciuc, unde va juca cu echipa din localitate, luni, 10 octombrie.

Acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Sport 2022 si de Consiliul Județean Sibiu prin Serviciul Public Sala Transilvania Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică