O mașină de poliție, parcată în fața sediului Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sibiu, a fost prădată de hoți. Oamenii legii fac acum cercetări pentru a-i identifica pe făptași. Aceștia au furat un suport de telefon mobil, o vestă, telecomanda rampei de acces și două lanterne.
Furtul s-a produs în noaptea de 26 spre 27 septembrie, iar autospeciala de poliție era parcată în fața sediului IPJ Sibiu, notează Mediafax.
„Este vorba despre furtul unor bunuri dintr-o autospecială de poliție utilizată de către polițiștii din cadrul Biroului Poliție Autostrăzi A1 Râmnicu–Vâlcea – Deva. Fapta ar fi fost comisă în noaptea de 26/27 septembrie a.c., în timp ce autospeciala era parcată pe strada Revoluției din municipiul Sibiu”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Cercetările sunt efectuate la nivelul Biroului de Investigații Criminale Sibiu din cadrul Poliției municipiului Sibiu pentru infracțiunea de furt calificat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, în vederea identificării autorului și aplicării măsurilor legale în consecință.
Printre bunurile sustrase din autospeciala de poliție sunt: un suport de telefon mobil, o vestă, telecomanda rampei si două lanterne.