Ziua Porților Deschise la Tribunalul și Judecătoria Sibiu - Sibienii pot vizita instituțiile

Tribunalul și Judecătoria Sibiu își deschid porțile în 25 octombrie, de Ziua Europeană a Justiției. Sibienii vor putea vizita sălile de judecată ale ambelor instituții. 

Ziua Porților Deschise la Tribunalul și Judecătoria Sibiu - Sibienii pot vizita instituțiile

Cu ocazia Zilei Porților Deschise – eveniment prilejuit de “Ziua Europeană a Justiției” – care se sărbătorește în fiecare an în data de 25 octombrie, Tribunalul Sibiu și Judecătoria Sibiu invită persoanele interesate să viziteze cele două instanțe în cadrul programului de lucru, între orele 09.00 -13.00, la sediul situat în municipiul Sibiu, str. Ocnei, nr. 33.

Agenda evenimentului cuprinde în principal vizitarea sălilor de judecată, a compartimentelor auxiliare, informarea celor interesați cu privire la circuitul dosarelor, accesarea dosarului electronic, modalitatea de lucru a personalului instanței, accesarea portalului Tribunalului Sibiu și Judecătoriei Sibiu de la  infokiosc-urile puse la dispoziția publicului.

Accesul în sediul celor două instanțe va fi permis oricărei persoane pe baza unui document propriu de identitate. Potrivit inițiativei comune a Consiliului Europei și a Comisiei Europene,  scopul celebrării acestei zile este acela de a apropia justiția de cetățeni, de a-i ajuta să fie mai bine informați despre drepturile lor și modalitatea de funcționare a justiției de zi cu zi, precum și înțelegerea mecanismelor înfăptuirii actului de justiție.

Ultima oră

Comentariul meu