Strategia și Planul de atenuare și adaptare la schimbările climatice ale Municipiului Mediaș a ajuns în etapa consultării publice. Acest document strategic important al Municipiului Mediaș a fost elaborat în cadrul proiectului „Schimbările climatice – Plan de acțiuni pentru atenuare și măsurile necesare pentru adaptare în județul Sibiu (SC-PAAMA-CJS-2021)”, implementat de Consiliul Județean Sibiu, în parteneriat cu Universitatea Babeș – Bolyai, Cluj – Napoca, și este finanțat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în calitate de Operator de Program pentru Programul RO-Mediu, finanțat prin Mecanismul Finaciar al SEE 2014-2021.
Municipiul Mediaș, în calitate de partener al proiectului, face publică prima versiune a acestui document, ce poate fi consultat la adresa web:
Această versiune este rezultatul unui amplu proces consultativ cu factori de interes local din instituții publice, mediul academic, ONG-uri și reprezentanți ale unor asociații de specialiști în domeniu, precum și sibienii care s-au implicat în sesiunile de chestionare.
Rezultatele obținute de cercetătorii Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, respectiv, Facultatea de Geografie, au fost incluse în prima versiune a Strategiei și Planului de atenuare și adaptare la schimbările climatice, care pe lângă informațiile obținute public au la bază și o serie de studii științifice, obținute în cadrul proiectului:
- Rezultatele unui studiu climatic complex;
- Rezultatele chestionarului la nivelul Municipiului Mediaș.
Strategia și Planul de atenuare și adaptare la schimbările climatice cuprinde o analiză concretă a impactului pe care le au schimbărilor climatice asupra domeniilor sectoriale, cum ar fi: agricultura, biodiversitatea, silvicultura, infrastructura, construcții și planificare urbană, transportul, energia, industria, gestionarea deșeurilor, sănătatea, educație, precum și turismul și activitățile recreative.
Scopul prezentei strategii pentru Municipiul Mediaș este acela de a contribui la creșterea rezilienței climatice a sistemelor naturale și antropice și de a orienta activitățile sociale și economice către neutralitatea climatică. Pentru realizarea acestui scop, obiectivele generale ale strategiei propuse pentru Municipiul Mediaș sunt:
- Promovarea de măsuri operaționale orientate spre asigurarea
neutralității climatice la nivelul municipiului Mediaș pentru orizontul 2050; - Promovarea de măsuri operaționale orientate spre amplificarea
capacității de adaptare la schimbări climatice a municipiului Mediaș;
- Asigurarea fondului de date necesare gestionării aspectelor relevante pentru
atenuarea și adaptarea la schimbările climatice în municipiul Mediaș; - Conștientizarea publicului, creșterea responsabilității și a sprijinului acordat
măsurilor pentru atenuarea și adaptarea la schimbările climatice în municipiul Mediaș; - Întărirea capacității administrative și de management pentru atenuarea și
adaptarea la schimbările climatice; - Cooperarea eficientă între toate categoriile de factori implicați
(administrație, mediul de afaceri, societatea civilă) pentru îmbunătățirea eficienței măsurilor pentru atenuarea și adaptarea la schimbările climatice.
Totodată, Strategia propune și o serie de acțiuni concrete pentru realizarea obiectivelor strategice, lista acestora fiind inclusă în documentul care poate fi consultat de publicul larg.
Observațiile și sugestiile medieșenilor se primesc pe adresa de email primaria@primariamedias.ro până în data de 19 noiembrie 2022, inclusiv.
Notă: Această primă variantă de Strategie poate suferi modificări în urma consultărilor publice, prin înglobarea opiniilor și sugestiilor pertinente transmise de cetățeni sau alte entități direct interesate.