Glorioasa bătălie de la Şelimbăr (germană Schellenberg) a avut loc pe 18 octombrie (s.v) / 28 octombrie (s.n) 1599 a fost dată între oastea Țării Românești condusă de Mihai Viteazul și oastea Transilvaniei condusă de cardinalul Andrei Báthory. Finalul bătăliei s-a concretizat cu o clară victorie a armatei condusă de Mihai Viteazul. Asociaţia Naţională Cultul Eroilor “REGINA MARIA” comemorează vineri, 28.10, la ora 16.30 momentul istoric la Troiţa ridicată in 1925.
Victoria de la Șelimbăro a deschis drumul spre cetatea Alba Iulia, unde a fost înfăptuită prima unire a Țării Româneşti cu Transilvania. Oastea Transilvăniei, după loviturile puternice primite, a fost dezintegrată, inregistand peste 3 mii de morţi, o mie de răniţi şi aproape toată artileria.
În urma acestei măreţe victorii repurtate, la 1 noiembrie 1599, după un marş triumfal, Mihai Viteazul intră în Alba Iulia – străvechiul Apullum, „călare pe roibul său de sânge nobil…, plin de demnitate, mândru și îmbrăcat prea împodobit chiar”, unde, după ce a pus „stările să jure [credință] întâi împăratului, pe urmă lui însuși și apoi fiului său” (cronicarul maghiar István Szamosközy), începe instituirea administrației românești în Transilvania.
La scurt timp după unirea Țării Româneşti cu Transilvania, domnitorul a reuşit să înfăptuiască prima unire a tuturor Țărilor Române, cunoscută sub denumirea de „Unirea de la 1600„.
„Scurta și adevărata descriere a faptelor săvârșite de Io Mihai, Domnul Țării Românești”, aparută la Gorlitz, 1599
Mihai Viteazul a fost ”… un bărbat vestit şi ales prin naştere, cât şi prin statura lui mândră. De asemenea, era vrednic de lauda cea mai mare, prin virtuţile cele mai alese, prin marea sa evlavie către Dumnezeu, prin iubirea de ţară, prin bunăvoinţa faţă de cei deopotrivă cu el, în sfârşit faţă de toţi, prin dreptate, adevăr, statornicie, mărinimie şi deprinderea altor virtuţi de acest fel. Pe lângă acestea, era drag tuturor celor buni pentru darurile înalte ale sufletului lui nobil cu adevărat, pornit chiar prin fire să săvarşească isprăvi grele, ca şi prin cuvântul său, care, de câte ori era nevoie şi chiar fără pregătire dinainte, îi ieşea din gură blând şi înţelept.” – Baltazar Walter Silezianul, „Scurta și adevărata descriere a faptelor săvârșite de Io Mihai, Domnul Țării Românești”, aparută la Gorlitz, 1599
Bătălia a început in dimineatazilei de 28 octombrie la ora nouă cu pregatirea de foc a ofensivei cu un schimb intens de focuri de artilerie. Cele 18 tunuri ale lui Mihai, deşi amplasate dominant, au avut iniţial un tir greşit, iar artileria lui Andrei Bathory fiind superioară numeric (aproximativ 50 de tunuri) a ripostat foarte puternic. În finalul pregătirii artileriei, un nobil, pe nume Daniel Zalaschi de origine română, a trecut de partea armatei lui Mihai si i-a făcut cunoscută poziţia dispozitivului inamic. In urma acestei preţioase informaţii, Mihai Viteazul a declanşat atacul pe flancul stâng cu grupul de oaste al lui Baba Novac încercând să scindeze oastea cardinalului. În aceasta confruntare directă a căzut Ștefan Lazăr, comandantul flancului cardinalului, iar Gáspár Kornis, comandantul locotenent al oştii cardinalului a reuşit să-l respingă pe Baba Novac.
Prima fază a bătăliei de la Şelimbăr
Reorganizând lupa, Mihai Viteazul a reluat atacul cu partea centrală a oştirii sale, formată din mercenari unguri şi secui de sub comanda lui Gheorghe Makó. Aceştia au pătruns în dispozitivul inamic şi au lărgit flancurile spărturii şi au acționat atât în sprijinul lui Baba Novac, cât şi împotriva lui Moise Székely, şi au reuşit in final să respingă dreapta şi centrul oştirii transilvănene. Având succes, Mihai Viteazul, voievodul român îşi întăreşte trupele din centru cu escadroane de sârbi, cazaci şi moldoveni , angâjadu-l in luptă şi pe aga Lecca.
In acest fel linia întâi a lui Gáspár Komis a fost străpunsă, iar soarta bătăliei înclinându-se de partea voievodului Mihai Viteazul.
În jurul orei 15, armata principelui cardinal Andrei Báthory, a rămas fără comandant , atacată din flanc, s-a dezorganizat pternic și a intrat în derută. Apărătorii saşi ai cetăţii Sibiu urmărind cu atenţie, de pe creneluri, desfăşurarea bătăliei, au salvat 350 de ostaşi saşi care făceau parte din oastea cardinalului, trăgându-i cu funiile, peste ziduri, în interiorul cetății.
Dezastrul a fost aproape total. In seara de 28 octombrie bilanţul bătăliei a fost impresionant: din rândurile oştirii transilvănene au căzut peste 3000 de oameni si alţii 1000 fiind răniţi şi prizonieri. Pierderile armatei lui Mihai Viteazul au fost de asemenea mari, trupurile celor căzuţi, din ambele tabere, fiind adunate de locuitorii Sibiului şi depuse într-o groapă comună. Locul înhumării se cheamă și astăzi „Movila lui Mihai”.
Seara, Mihai Viteazul a ordonat urmărirea pâlcurilor de soldați, pentru a-i împiedica să se regrupeze și să creeze probleme.
Atunci când oastea lui Andrei Bathory a cedat definitiv în fața armatei lui MIHAI VITEAZUL , el era deja departe, pe drumul către țara Moldovei. Dar, mai înainte de a ajunge acolo, a căzut în mâinile unei cete de țărani secui care au luptat de partea lui Mihai, sătui fiind de nedreptățile nobilimii maghiare, l-au ucis in ziua de 31 octombrie. Capul cardinalului i-a fost dus lui Mihai Viteazul.