video foto: incendiu la stația de transfer deșeuri din mediaș - au ars cincisprezece tone de gunoi

Pompierii sibieni au intervenit în noaptea de luni spre marți la stația de transfer deșeuri din municipiul Mediaș acolo unde a izbucnit un incendiu. Au ars tone întregi de gunoaie. 

video foto: incendiu la stația de transfer deșeuri din mediaș - au ars cincisprezece tone de gunoi

video foto: incendiu la stația de transfer deșeuri din mediaș - au ars cincisprezece tone de gunoi

„Azi-noapte, în jurul orei 00:00, pompierii militari ai Detașamentului Mediaș au fost solicitați să intervină de urgență în municipiul Mediaș la Stația de Transfer Deșeuri pentru localizarea și lichidarea unui incendiu. Pompierii s-au mobilizat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară, o autospecială de primă intervenție și un echipaj SMURD”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

video
play-sharp-fill

Sosite la fața locului, forțele operative au constatat că incendiul se manifesta cu flacără deschisă la o stivă de deșeuri menajere și vegetale pe o suprafață de aproximativ 100 mp, cu risc de propagare la hala de sortare. Intervenția promptă a pompierilor a dus la limitarea și lichidarea incendiului, astfel acesta nu s-a propagat la hală, însă au ars aproximativ 15 tone de deșeuri.

În urma cercetărilor făcute la fața locului, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost autoaprinderea. Din fericire nu au fost înregistrate victime.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică