raluca turcan: cele aproape 3 miliarde de lei contractați până acum și care ajung în sibiu, din fonduri europene, vor îmbunătăți calitatea vieții sibienilor (c.p.)

Astăzi doresc să vorbesc despre creșterea calității vieții în Sibiu, prin proiecte destinate oamenilor. Banii acordați județului Sibiu prin proiecte acceptate la finanțare pe fonduri europene nu sunt îngropați în asfalt, în canalizări și în clădiri. Destinația lor finală este îmbunătățirea calității vieții sibienilor și cred că acest lucru trebuie subliniat.

raluca turcan: cele aproape 3 miliarde de lei contractați până acum și care ajung în sibiu, din fonduri europene, vor îmbunătăți calitatea vieții sibienilor (c.p.)

În ultima vreme s-a discutat mult despre sumele imense de la Uniunea Europeana, însă foarte puțin s-a vorbit efectiv de beneficiile lor pentru locuitori.

Faptul că se vor investi 300 de milioane de lei în Aeroportul Sibiu, asta înseamnă direct servicii mai bune, o capacitate mai mare a aeroportului, condiții mai sigure de operare. Iar de aici – maih mulți călători, mai mulți turiști, o mai bună imagine a Sibiului, mai multe servicii și la o calitate mai bună a vieții tuturor sibienilor.

Același lucru ar putea fi spus despre milioane de euro investiți în crese, scoli, grădinițe, spitale, biserici fortificate, cămine culturale retele de apa, canalizare și drumuri, inclusiv de formare de forța de munca și integrate socială. Per ansamblu înseamnă civilizatie! Aceștia sunt banii comunității, bani care, fără finanțare de la Uniunea Europeană, ar fi fost foarte greu sa fie alocati din bugetele naționale, județene sau locale.

Sunt câteva exemple, însă ar trebui să vedem toate aceste investiții în această cheie.

Sibiul beneficiază de 265 de contracte de finanțare în exercițiul financiar între 2014-2020, prin cele cinci programe principale, în sumă totală de 2,99 de miliarde de euro. Din acești bani, 2,11 miliarde de euro reprezintă finanțarea europeană, de departe cea mai mare sumă absorbită de județul Sibiu, vreodată, în istoria sa.

Sibiul merită pe deplin acești bani, iar eforturile echipei PNL se văd inclusiv în aceste cifre:

Sunt deja finalizate 118 de proiecte în valoare de 494,9 milioane de lei, cele mai multe, 80, (311 milioane de lei) fiind prin Programul Operațional Regional.

Mai sunt în derulare alte 147 de proiecte, în valoare totală de 2,49 de miliarde de lei. Cele mai importante sunt prin POIM – 29, în valoare de 1,24 de miliarde de lei și prin POR – 89, în valoare de 1,08 miliarde de lei.

Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) – 1,010 miliarde de lei, finanțare europeană

Programul Operațional Regional (POR) – 1,005 miliarde de lei, finanțare europeană

Programul Operațional  Capital Uman (POCU) – 100,49 milioane lei, finanțare europeană

Programul Operațional Competitivitate (POC) – 115,18 milioane de lei, finanțare europeană

Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) – 15,78 milioane de lei, finanțare europeană

În perioada mandatului meu de vicepremier am realizat cea mai consistentă formă a PNRR, iar datele pe care le prezint acum arată exact acest lucru. Nu este vorba de munca unui singur om, categoric, dar împreună cu Guvernul am sprijinit ca aceste proiecte să ajungă în localitățile și instituțiile publice din județ.

E vorba de o muncă susținută alături de primari, de președintele Consiliului Județean, pentru a puncta exact problemele reale ale județului și ale fiecărei localități în parte. Deși la final pare că lucrurile au decurs ușor, că banii se rostogolesc oricum, în spate se află zile de muncă, vizite în teren, dialog, diplomație, argumente.

Știu că am făcut mult bine Sibiului și sibienilor în anii tulburi provocați de pandemie. 9,8 miliarde lei ai fost alocati doar pentru spitale și școli!

Când toată lumea era speriată de situația provocată de COVID, am căutat soluții și fonduri pentru a consolida infrastructura din sănătate. Am atras fonduri europenele pentru dotarea spitalelor, decontarea de cheltuieli pe perioada de pandemie, renovarea de spitale și secții spitalicești, dotarea școlilor cu echipamente de protecție și echipamente tehnice pentru desfășurarea cursurilor online.

În mandatul meu de viceprim-ministru, împreună cu ministrul fondurilor europene, Marcel Boloș, am lansat schema de dotare cu aparatură medicală a spitalelor din toată țara. A fost o decizie bună luată în plină criză COVID, iar rezultatele se reflectă în calitatea actului medical.

Doar prin această schemă de finanțare la Sibiu au ajuns echipamente în valoare de 4 milioane de euro. Sunt bani care au făcut diferența între viață și moarte. Am promis că vom folosi fiecare euro din banii puşi la dispoziţie de UE pentru sănătate şi ne-am ținut de cuvânt.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică