un sibian are pensie de peste 33.000 de lei – la polul opus, cea mai mică pensie este de un leu
Sursa: economica.net

Pensiile reprezintă un subiect sensibil deoarece există foarte mulți vârstnici care primesc lunar de la stat sume foarte mici, cu care abia pot trăi de pe o zi pe alta. Pensiile sibienilor încep de la 1 leu și ajung la câteva zeci de mii de lei.

un sibian are pensie de peste 33.000 de lei – la polul opus, cea mai mică pensie este de un leu

Potrivit Casei Județene de Pensii, în județul Sibiu există peste 99.000 de pensionari. Pensia medie la nivelul județului se ridică la 1.786 lei, iar 17.000 de pensionari beneficiază de pensia garantată stabilită prin Legea 196/2009. Asta înseamnă că în situația în care au o pensie foarte mică, aceștia primesc – dacă au domiciliul în România – o îndemnizație socială minimă de 1.000 lei.

Cea mai mică pensie din județul Sibiu este – pe hârtie – de 1 leu. La polul opus, cea mai mare pensie plătită în luna noiembrie 2022 în județul Sibiu este de peste 33.000 de lei brut.

O soluție pentru vârstnicii cu pensii mici  este reprezentată de Casele de Ajutor Reciproc (C.A.R). Pensionarii depun bani la C.A.R. pentru strictul necesar, iar cotizația le oferă o siguranță pe care se pot baza în momentul în care au nevoie de bani. Citește și: CAR-ul, colacul de salvare al sibienilor cu venituri mici – „Sunt oameni care au nevoie de bani ca să treacă fără emoții de lunile de iarnă”

Ultima oră

Comentariul meu

Publică