video mauna loa, cel mai mare vulcan activ din lume a erupt
foto sfgate.com

O erupție a început duminică noaptea, ora Statelor Unite, la Mauna Loa, cel mai mare vulcan activ din Statele Unite, a avertizat Serviciul de prospectare geologică al SUA (USGS).

video mauna loa, cel mai mare vulcan activ din lume a erupt

„În momentul de față scurgerile de lavă au loc doar în zona vârfului [vulcanului] și nu amenință comunitățile aflate la baza sa”, afirmă USGS, avertizând însă că, ținând cont de modul în care au evoluat erupțiile anterioare ale acestui vulcan, lucrurile pot evolua într-o manieră „foarte dinamică” și că direcția scurgerilor de lavă se poate schimba rapid, relatează HotNews.

Peste 30 de erupții ale Mauna Loa din 1843

Mauna Loa, cel mai mare vulcan activ din lume, a erupt ultima oară în lunile martie și aprilie din 1984, scurgerile de lavă ajungând până la o distanță de 8 kilometri de orașul Hilo ce are o populație de aproximativ 40.000 de locuitori.

Cercetătorii au avertizat încă din primăvara anului trecut că Mauna Loa s-ar putea „trezi la viață” în contextul erupțiilor ce aveau loc la momentul respectiv la vulcanul Kilauea învecinat.

„Vulcanul continuă să se trezească din somnul său”, USGS în mai 2021, precizând că „deși o erupție a Mauna Loa nu este iminentă, acum este momentul să vă revizuiți planurile în caz de erupție”.

Vulcanul a erupt de 33 de ori de la prima erupție bine documentată din 1843.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică