Sala Transilvania din Sibiu va găzdui la sfârșitul acestei săptămâni, în zilele de 9, 10 și 11 decembrie, prima ediție a Cupei României la baschet în scaun rulant.
Clubul Sportiv Comunitar Sibiu organizează la Sala Transilvania prima ediție a Cupei României la baschet în scaun rulant, în care se vor întrece patru echipe din țară. Sibiul va fi reprezentată de echipa „Zburătorii”.
„Cu sprijinul extraordinar al comunității sibiene – persoane fizice și juridice, instituții ale statului – echipa crește, se cumpără scaune rulante, două antrenamente pe săptămână devin o regulă, participăm la competiții, începem să jucăm meciuri de baschet și handbal, oficiale și amicale. Va mulțumim tuturor celor care ați pus umărul, într-un fel sau altul la nașterea echipei ”Zburătorilor Sibieni”, la nașterea, iată, a unui curent la nivel național, prin care persoanele cu dizabilități sunt integrate, prin sport, atât de armonios, în societate”, a declarat Dani Troancă, Președintele Clubului Sportiv Comunitar Sibiu, pe pagina sa de Facebook.
Meciurile vor avea loc după următorul program: vineri, 9 decembrie, de la orele 14.00, Brașov – Cluj, iar de la 16.00 Sibiu – Argeș; sâmbătă de la orele 12:00 Brașov – Argeș, iar de la 17:00 Sibiu – Cluj; duminică 11 decembrie, de la ora 10:00 Cluj – Argeș, iar de la ora 12:30 Sibiu – Brașov.
Intrarea este gratuită, iar organizatorii așteaptă cât mai mulți sibieni ca să-i încurajeze pe ”Zburători”.