Tehnicianul formației FC Hermannstadt, Marius Măldărășanu s-a declarat nemulțumit de suprafața de joc după partida câștigată scor 4 la 0 cu Farul Constanța.
Modernizarea stadionului „Municipal” din Sibiu, întinsă între septembrie 2020 și decembrie 2022, a costat aproximativ 28,5 milioane de euro. Chiar și așa, gazonul suferea încă dinaintea meciului care l-a inaugurat, duelul din Superligă între Hermannstadt și Farul, relatează GSP.
VIDEO și FOTO de la primul meci de pe stadionul Municipal
„Eu spun lucrurilor pe nume. Gazonul este foarte rău! E o problemă dacă nu știi să ai grijă de el. Nu poate avea oricine grijă de un gazon, trebuie să te pricepi. A apărut o boală, este o problemă interminabilă. Noi nu ne-am antrenat pe el în ultimele două luni. Ne-am antrenat prima dată acolo cu o zi înaintea meciului cu Farul, am vrut să avem niște repere. Nu putem spune că am jucat acasă, noi nu ne antrenăm pe acest teren. Știu că se fac eforturi ca el să fie la înălțime. Dar și dacă va fi schimbat la un moment dat, și dacă pun hibrid… problema este a celor care trebuie să aibă grijă de el”, a punctat Măldărășanu la Pro Arena.
Facilitățile noului stadion din Sibiu
- Vestiare pentru sportivi, antrenori și copii de mingi, săli de masaj, cabinete medicale, saune, o sală de antrenament și o sală de forță.
- Pistă pentru atletism în lungime de 400 m, cu 4 culoare de 1,22 m lățime fiecare.
- Sală de atletism, cu vestiare și grupuri sanitare proprii.
- Sală de box, cu vestiare și grupuri sanitare proprii.
- Două tabele de marcaj, full color, fiecare cu dimensiunea 8,96 x 4,80 m.
- Nocturnă asigurată de proiectoare echipate cu lămpi cu LED.
Persistati in gafe, atunci cand dati informatii! Stadionul din Sibiu a costat 43 milioane de euro si nu 28!