se repară drumul de la intrarea în ocna sibiului - vicepreședinte cj: „arată părăsit”
foto: arhivă

Sibienii și turiștii care ajung în stațiunea Ocna Sibiului nu sunt întâmpinați așa cum se cuvine, iar asta din cauza drumului aflat în condiții deplorabile. Din acest motiv, el va fi reparat, iar o parte din bani vor veni de la Consiliul Județean Sibiu. Vicepreședintele CJ, Marcel Luca, a admis în ședința extraordinară de miercuri că, în prezent, porțiunea neasfaltată nu este sigură, iar drumul pare „părăsit”. 

se repară drumul de la intrarea în ocna sibiului - vicepreședinte cj: „arată părăsit”

Consilierii județeni au votat, miercuri, în cadrul unei ședințe extraordinare, aprobarea „repartizării pe unități administrativ-teritoriale a sumei corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit, încasat suplimentar, reprezentând fond la dispoziția Consiliului Județean Sibiu”. Prin votul lor, consilierii au alocat către Laslea, Blăjel și Ocna Sibiului suma totală de 594,64 mii lei. Ocna Sibiului, de exemplu, va folosi banii primiți pentru a repara un drum. 

Fiindcă suma totală a fost foarte mică, raportat la numărul de UAT-uri din județ, s-a efectuat o prioritizare a acestei sume și astfel s-a decis ca banii să meargă către cele trei comune, respectiv oraș. „Comuna Laslea solicită alocarea sumei de 186,66 mii lei pentru achitarea lucrărilor de plombări, tratament bituminos și pentru îmbunătățirea traficului din intravilanul satului Roandola, necesare desfășurării evenimentului prin care s-a sărbătorit 700 de ani de la prima atestare a satului. Comuna Blăjel invocă lipsa de lichidități care conduc la înregistrarea de arierate și solicită alocarea sumei de 241,71 mii lei pentru achitarea lucrărilor executate pe o lungime de 2 kilometri din drumul comunal DC 17A. Orașul Ocna Sibiului solicită alocarea sumei de 180 mii lei necesari pentru reabilitarea a 1,09 kilometri din drumul județean 106B, fiind o zonă tranzitată de turiști, la intrarea în stațiunea balneoclimaterică Ocna Sibiului”, se arată în raportul de specialitate care însoțește proiectul de hotărâre. 

USR a votat împotrivă. Vicepreședintele CJ a explicat de ce merg banii la cele 3 UAT-uri 

Consilierul Adrian Echert (USR Sibiu) a precizat că el și colegii lui se vor abține de la vot. Acesta a susținut că, de-a lungul timpului, s-au alocat bani doar pentru primăriile conduse de edili PSD și PNL, dar pentru cea condusă de un primar USR, nu. „Grupul USR va vota împotrivă pentru că este o alocare doar către primari PNL și PSD, chiar dacă e o sumă foarte mică și înțeleg că e complicat de împărțit la mai multe. Colegul nostru, singurul primar USR din județ a tot fost sărit la toate alocările, nu neapărat la ale Consiliului Județean, ci de la național în jos, și atunci noi nu vom susține acest demers”, a spus consilierul Adrian Echert de la USR Sibiu.

Marcel Luca, vicepreședintele CJ Sibiu a explicat care au fost motivele care au stat la baza deciziei de a aloca aceste sume de bani către Laslea, Blăjel și Ocna Sibiului. „Am văzut că și la comisie votul dumneavoastră a fost împotriva. Logica împărțirii acestor bani nu este neapărat pentru că reveneau sume foarte mici, face parte și acest lucru din calculul nostru dar, în localitățile pe care le ajutăm cu aceste sume de bani s-au petrecut pe parcursul anului niște evenimente care trebuiau să ofere niște condiții corespunzătoare celor care participau la ele. Atât la Laslea, unde a fost o mare întâlnire a etnicilor sași din zonă de acolo, iar la Blăjel trebuia să asigurăm circulația datorită închiderii drumului național pe parcursul turului organizat de municipiul Mediaș și care trece pe drumul național. La Ocna Sibiului, ați văzut și dumneavoastră, intrarea în stațiune, un traseu care este parcurs de foarte, foarte mulți oameni, mai ales în sezonul estival, a rămas neasfaltat fără niște chestiuni de siguranță. Este chiar partea aceea de coborâre în stațiune și am considerat că ar fi bine să ajutăm Primăria Ocna Sibiului. Bineînțeles, ei vor adăuga niște sume de bani la aceasta, poate vom fi nevoiți la anul să le mai dăm ceva, pentru că atunci când începe sezonul estival să arate cât de cât a stațiune, ci nu a un drum părăsit. Aceasta a fost logica”, a spus Marcel Luca. 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică