Parlamentul Spaniei a aprobat recent un proiect de lege prin care femeilor care suferă de dureri mari în timpul menstruaţiei li se acordă concediu medical plătit.
Acest text a fost adoptat de deputații în camera inferioară a parlamentului spaniol în prima sa lectură, cu 190 de voturi pentru, 154 împotrivă și 5 abțineri. Acum va merge la Senat, relatează wall-street.ro
„Această legislatură este o legislatură feministă”, a declarat în Congresul Deputaților Irene Montero, ministrul Egalității din Spania și membru al partidului de stânga Podemos, grupare politică aliată cu guvernul premierului socialist Pedro Sanchez.
„Concediul menstrual” este una dintre măsurile-cheie ale unui proiect de lege mai amplu care prevede de asemenea consolidarea accesului la avort în spitalele publice, care practică în prezent mai puţin de 15% din întreruperile voluntare de sarcină din Spania din cauza unor obiecţii de conştiinţă masive din partea medicilor.
Despre această lege s-a discutat prima dată în mai 2022. Spania va deveni una dintre puţinele țări din lume în care se va integra această măsură în legislaţie, alături de Japonia, Indonezia sau Zambia.