FC Hermannstadt, reacție dură după depunctarea cu nouă puncte - “Este nemeritată și injustă. Mergem la TAS!”

Federația Română de Fotbal a decis depunctarea clubului de pe malul Cibinului, FC Hermannstadt din cauza datoriilor (Detalii AICI). Clubul sibian a anunțat joi seară că va contesta la TAS decizia Federației.

FC Hermannstadt, reacție dură după depunctarea cu nouă puncte - “Este nemeritată și injustă. Mergem la TAS!”

„În cei 7 ani și jumătate de (scurtă) existență, s-au întâmplat atât de multe la clubul nostru încât foarte probabil cândva se va scrie o carte după care se va face un film. Iată că acum, în prag de sărbători, primim ,,cadou” în premieră o depunctare de 9 puncte. Fără îndoială, situația este una regretabilă, însă noi ne permitem să o catalogăm ca fiind una 100% nemeritată și injustă. Depunctarea ne-a fost dictată de către Administrația de Monitorizare Financiară a FRF, fără să se țină cont de noul plan de reorganizare A.F.C.Hermannstadt.

Veste șocantă pentru FC Hermannstadt – FRF a depunctat Sibiul cu nouă puncte

Vă reamintim că acest nou plan a fost aprobat săptămâna trecută de către Tribunalul Sibiu și a intrat deja în aplicare.

Prin urmare, îi asigurăm pe toți suporterii FCH și pe iubitorii fotbalului sibian că vom lupta până la ultima resursă legală și morală pentru a recupera această pierdere grea! Este vorba despre munca staff-ului administrativ, staff-ului tehnic și mai ales a acestor fotbaliști minunați care ne-au făcut pe toți să fim atât de mândri! Sunt puncte muncite din greu, la care nu vom renunța sub nici o formă! Nu ne batem joc și nu vom permite nimănui să facă așa ceva!

Știm că avem dreptate și este o chestiune de timp până când inclusiv Tribunalul de Arbitraj Sportiv (T.A.S.) din Lausanne, Elveția, ne va recunoaște acest fapt!

Așa că vom lupta pe toate căile juridice posibile! În astfel de momente dificile avem nevoie de înțelegerea, răbdarea și susținerea tuturor suporterilor noștri. Contează enorm! Sibiul are fotbal!” se arată într-un comunicat emis de FC Hermannstadt.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică