Trei intervenții la Salvamont Sibiu în ultimele 24 de ore
foto Arhivă

Dispeceratul Naţional Salvamont a primit, în ultimele 24 de ore, 22 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă.

Trei intervenții la Salvamont Sibiu în ultimele 24 de ore

Au fost cinci apeluri în Gorj, patru în Cluj, câte trei în Lupeni şi Sibiu, două în Maramureş şi tot atâtea în Voineasa şi câte unul în Mureş, Vrancea şi Caraş-Severin, relatează Agerpres.

„În cazul acestor intervenţii au fost salvate 21 persoane, dintre acestea 7 fiind predate la Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. S-au mai primit 26 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană”, au precizat reprezentanţii Dispeceratului Naţional Salvamont pe Facebook.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică