Mitropolia Ardealului a pregătit şi în acest an peste 10.000 de litri de apă, în mare parte îmbuteliată în sticle de plastic, pentru credincioşii care vor participa vineri, la procesiunea de sfinţire care va avea loc în Piaţa Mare din centrul municipiului Sibiu, a precizat preotul Emilian Man, de la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime”.
„Am pregătit apa în 15.000 de sticle de plastic şi în şase butoaie, fiecare de 500 de litri. Sfinţirea cea mare a apei va avea loc vineri, de la ora 12,00, în Piaţa Mare”, a explicat preotul Emilian Man, relatează Agerpres.
La slujba de sfinţire a apei va participa un sobor de preoţi, în frunte cu mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza. În fiecare an, de Bobotează, mitropolitul Ardealului i-a îndemnat pe credincioşi să se bucure de apa sfinţită, dar să nu se înghesuie pentru a lua din aceasta.