Meteorologii anunță că în România, în următoarele zile, se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această perioadă a anului. Apoi, temperaturile vor fi în scădere și va ploua, precizează specialiștii.
În Transilvania, în cea mai mare parte a intervalului de referință, valorile termice se vor situa peste cele climatologic specifice lunii ianuarie, cu abateri pozitive semnificative între 17 și 22 ianuarie, când se vor înregistra maxime de 9…15 grade și minime de 0…5 grade. Din data de 23 ianuarie, vremea se va mai răci, însă în marea lor majoritate temperaturile estimate vor fi mai ridicate decât cele normale, 0…4 grade ziua și -6…-2 grade noaptea, relateaza Mediafax.
Între 18 și 22 ianuarie, vor fi precipitații locale, temporare – la început ploi, apoi posibil mixte, regimul pluviometric fiind ușor excedentar în vestul și sud-vestul regiunii. În a doua săptămână, probabilitatea pentru precipitații va fi mai redusă.
Până în jurul datei de 23 ianuarie, în Maramureș vremea se va menține mult mai caldă decât în mod obișnuit în luna ianuarie, cu medii ale temperaturilor maxime de 5…9 grade și ale minimelor de 1…5 grade, valori diurne chiar mai ridicate (de 10…13 grade) urmând a se înregistra în 18 și 21 ianuarie. Din 24 ianuarie este estimată o răcire a vremii, astfel că temperaturile vor deveni mai apropiate de cele normale, cu 1…4 grade ziua și -6…-4 grade noaptea, mediat regional.
Între 17 și 22 ianuarie, precipitațiile vor fi frecvente și local mai însemnate cantitativ – ploi la început, apoi posibil mixte. În cea de-a doua săptămână, regimul pluviometric va fi deficitar, cu probabilitate de precipitații redusă.