Terapia de cuplu a devenit din ce în ce mai căutată la Sibiu, mai ales în perioada pandemiei și cea de după, atunci când cuplurile au fost nevoite să petreacă mai mult timp împreună.
La Sibiu, principala cauză a terapiei de cuplu este infidelitatea, urmată de neînțelegerile care apar din cauza diferenței de percepție. „Principala cauză din care cuplurile ajung la psiholog este reprezentată de infidelitate, urmată de lipsa de comunicare. Pe lângă acestea, am mai întâlnit numeroase cazuri în care problemele de natură sexuală nasc certuri în relații” ne-a spus Andrei Iordachescu, psiholog din Sibiu.
„Există mai multe cauze, în general neînțelegerile din cuplu. Nu au același stil de viață, sunt obișnuiți cu un anumit lucru în familia de origine. Ne întâlnim și nu ne înțelegem, unul celuilalt ne apasăm pe butoane și apar diferite situații în care mie nu îmi place ceva, el face acel lucru fără să își dea seama, mă enervez și ne certăm” a spus Ligia Ioana Corman, psiholog din Sibiu.
Un alt psiholog din Sibiu, Lidia Burca, ne-a spus că o altă cauză ar fi faptul că în viața de cuplu apar diferite evenimente care necesită o decizie ce pare a veni din două puncte diferite de vedere. „Ei trebuie să ia niște decizi și fiecare are câte o perspectivă diferită. O altă cauză ar fi faptul că de-a lungul timpului, nu și-au clarificat probleme mai vechi” ne-a spus aceasta.
Lumea este mai deschisă pentru terapie
Dacă până acum câțiva ani lumea se temea să meargă la psiholog, acum cuplurile nu mai au aceste temeri și reacționează într-un mod pozitiv când vine vorba de ajutor din partea unui psiholog. „Cred că lumea este puțin mai deschisă. Din anii mei de practică pot spune că există o ușoară tendință de a veni la psiholog și un pic mai multă deschidere că pot fi ajutați, îndrumați să își rezolve problemele” a spus Lidia Burca.
În ceea ce privește numărul de ședințe necesare pentru a vedea un rezultat, psihologii sibieni ne transmit că acest lucru depinde de fiecare cuplu în parte. „Depinde fiecare cât lucrează, ce își dă seama, ce își dorește, cât este de implicat” a spus Ioana Ligia.
Pandemia a accentuat problemele de cuplu
Pandemia a fost perioada în care cele mai multe cupluri au avut de suferit pentru că s-au confruntat cu problemele nerezolvate. „Pandemia i-a pus față în față cu ce au ignorat sau lăsat deoparte. Înainte erau mai mult timp plecați, legați de serviciu și alte activități în afara casei, iar în perioada pandemiei s-au confruntat în mod direct cu ce era lăsat deoparte” ne-a spus Lidia Burca
Nu toți psihologii consideră că această perioadă a fost una care a intensificat numărul de cupluri care apelează la terapie. „În timpul pandemiei a scăzut numărul de clienți, deoarece pentru terapie este de preferat discuția față în față, iar în pandemie acest lucru nu era posibil. Chiar dacă terapia online este la fel de eficientă, s-a simțit o scădere” a spus Andrei Iordachescu.
Numărul divorțurilor a scăzut în 2022
În anul 2022, mai multe cupluri aflate în pragul divorțului s-au împăcat chiar în fața instanței, iar potrivit statisticilor, divorțurile înregistrate au fost mult mai puține. În comparație cu anul trecut, se pare că în 2022 sibienii s-au iubit mai mult, numărul divorțurilor fiind sensibil mai mic decât anul trecut. Dacă în 2021 la Sibiu au fost înregistrate 383 de divorțuri, anul acesta doar 333 de cupluri au ales să meargă pe drumuri separate. Lipsa comunicării a fost invocată drept principala cauză care a dus la despărțire.