Doi șoferi s-au ales cu dosar penal, marți, după ce au fost prinși băuți la volan. Ambii au provocat accidente rutiere, unul în Sibiu și altul în Avrig.
Primul șofer s-a urcat rupt de beat la volan și, pe Milea, a intrat în mașina din fața sa. „La data de 17 ianuarie a.c., în jurul orei 11,00, în municipiul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul General Vasile Milea, un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Șelimbăr, nu a păstrat o distanță de siguranță și a intrat în coliziune cu autoturismul condus în fața sa de către o femeie. Evenimentul s-a soldat numai cu pagube materiale. Testarea alcoolscopică a indicat un rezultat negativ în cazul conducătoarei auto, însă rezultatul testării bărbatului a indicat o valoare de 1,44 mg/l alcool pur în aerul expirat”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Șoferul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcolemiei, polițiștii Biroului Rutier Sibiu declanșând cercetări în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
În aceeași zi, în jurul orei 18:30, în orașul Avrig, în timp ce conducea o autoutilitară pe strada Cloșca, un localnic în vârstă de 46 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a acroșat un autoturism parcat pe partea dreaptă a drumului. Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice. La nivelul Poliției Orașului Avrig, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.