câine împușcat de un ofiter de poliție - bărbatul a fost reținut
foto: arhivă

Un ofițer din cadrul IPJ Gorj a fost reținut pentru 24 de ore după ce duminică ar fi împușcat un câine.

câine împușcat de un ofiter de poliție - bărbatul a fost reținut

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu, duminică, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 de o persoană din comuna Băleşti, județul Gorj, cu privire la faptul că vecinul său, folosind o puşcă, a împuşcat un câine, relatează Mediafax.

Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că suspectul este ofiţer în cadrul IPJ Gorj, fiind autorizat pentru a deţine, purta şi folosi arme letale de vânătoare de către IPJ Timiş, fiind posesor al permisului de armă.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, uzul de armă letală fară drept şi infracţiunea de schingiuirea animalelor.

În cauză s-a reţinut că duminică, din interiorul curţii imobilului unde domiciliază suspectul, s-a auzit un foc de armă şi, după puţin timp, a fost observat un câine rănit, care a sărit gardul proprietăţii şi s-a adăpostit într-un canal.

Câinele a fost identificat în viaţă, prezentând răni la nivelul craniului, motiv pentru care a transportat la un cabinet veterinar din Târgu-Jiu pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Procurorul de caz a dispus miercuri reţinerea pe o durată de 24 ore a suspectului.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică