21 ianuarie 2023
Experiență inedită la un hotel din Europa, turiștii care aleg să se cazeze aici pot dormi în două țări, în același timp. Mai exact, cu capul în Elveția și cu picioarele în Franța. Hotelul se află la La Cure, un cătun cuibărit în vârful munților Jura, care separă Franța de Elveția, cu păduri dese. Datorită…
Paris, oraș îndrăgit pentru mâncăruri fine, artă și modă rafinată, a fost desemnat „cel mai puternic” oraș turistic din lume. Un nou indice al Consiliului Mondial al Călătoriilor și Turismului (WTTC) arată că Parisul este cel mai puternic oraș din lume în materie de turism. WTTC, un organism nonprofit din industria turismului cu sediul în Marea…
Unul dintre cei mai doriţi DJ din line-up-ul de festival, Dimitri Vegas, va urca pe scena principală a primei ediţii a festivalului Massif, care va avea loc în perioada 3-5 martie în Poiana Braşov. În premieră pentru scena unui festival din România este faptul că în deschiderea show-ului său va mixa soţia lui, MATTN, aflată…
Giuseppina Giuliano, o italiancă de 29 de ani, locuiește în Napoli, iar școala la care lucrează ca portar este în Milano. Pentru a ajunge și a se întoarce de la muncă, aceasta parcurge zilnic 1.600 de kilometri. Pentru că nu își permite să plătească o chirie în Milano, Giuseppina face naveta încă din septembrie, atunci…
Un râu din Balcani, cunoscut pentru frumusețea lui naturală, a devenit o uriașă groapă de gunoi. Din cauza ploile torențiale și pe fondul unor reglementări deficitare în materie de gestionarea deșeurilor, faimosul râu a fost acoperit de gunoi. Tone de sticle de plastic, butoaie ruginite, anvelope uzate, aparate de uz casnic, lemne care plutesc în…
Avioanele MiG-21 din dotarea Forțelor Aeriene Române au început să fie retrase și înlocuite cu modelele F-16. Prima aeronavă a ajuns deja la Baza 95 Aeriană de la Bacău pentru stocare. Forțele Aeriene Române au început procesul de retragere din serviciul activ al avioanelor MiG 21 Lancer. MiG-urile 21 sunt scoase din serviciu și trimise…
Criticul de teatru și profesorul universitar George Banu a murit, la vârsta de 79 de ani. Acesta a fost un colaborator apropiat al Teatrului Național Radu Stanca, dar și deținător al unei stele pe Aleea Celebrităților de la Sibiu. Constantin Chiriac, preşedintele Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, a anunțat vestea pe Facebook. „Domnul…
Un vas antic din ceramică, plin cu monede a fost găsit sâmbătă, 21 ianuarie, de câtre trei bărbați, la marginea localităţii constănţene Ciobăniţa. Poliţişti de la Secţia 9 Rurală Topraisar au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că ar fi găsit, în extravilanul localităţii Ciobăniţa, un vas în…
În noul său documentar, „Pretty Baby: Brooke Shields”, actriţa americană Brooke Shields a dezvăluit că a fost violată la începutul carierei sale la Hollywood. Documentarul a fost prezentat în premieră la Festivalul de Film Sundance din Statele Unite. Fostul fotomodel a ţinut secretă identitatea agresorului său, dar a povestit că s-a întâlnit cu bărbatul – pe…
Fostul astronaut Buzz Aldrin s-a căsătorit la vârsta de 93 de ani. Partenera sa de viață este o româncă cu 30 de ani mai tânără decât acesta. Anca Faur s-a năcut la Deva, în România, şi ar fi cu 30 de ani mai tânără. Cei doi sunt împreună de mai mulți ani. Aldrin şi Anca…
Pentru viabilizarea cartierului Veterani pe ordinea de zi a Consiliului Local se află două proiecte. Acestea au ca scop extinderea rețelei de apă și canalizare și realizarea branșamentelor spre proprietăți, dar și modernizarea străzilor, a canalizării pluviale, a iluminatului public și a cablajului metropolitan. “Înaintăm și cu proiectul de viabilizare a cartierului Veterani. Până în…
Salamul de Sibiu a fost fabricat la începutul anilor 1900, la Sinaia. După ce a fost naționalizată, fabrica a continuat să producă salamul „special“ de iarnă, din carne de porc procurată doar din sectorul socialist. Procesul de producție dura jumătate de an, iar acesta era considerat un produs de lux în perioada comunismului. Salamul de…
Sâmbătă dimineața, hidrologii au emis o avertizare Cod portocaliu de inundații valabilă pe rârui din patru județe. Sunt sub avertizare Cod portocaliu de sâmbătă de la ora 11.00 până duminică la ora 12.00 râuri din bazinele hidrografice: Jiu (judeţul Dolj), Olt (judeţele: Sibiu şi Vâlcea), Lotru (judeţul Vâlcea), relatează Mediafax. De asemenea, de duminică dimineața…
Una dintre rochiile emblematice ale prințesei Diana va fi scoasă la licitație. Aceasta s-ar putea vinde cu aproximativ 120.000 de dolari. Creată în 1989, din mătase violet, rochia are un decolteu în formă de inimă și o fustă în formă de lalea. Prințesa de Wales a purtat-o pentru prima dată în anul 1991, într-un portret alături…
Sâmbătă, meteorologii au emis o avertizare Cod galben de precipitații și viscol în zone montane și submontane din 12 județe, valabilă până duminică seara. Potrivit ANM, în zona montană și submontană a Olteniei și Munteniei, se vor acumula cantități de precipitații în general de 25-40 l/mp. Acestea vor fi sub formă de ploaie, iar la…
Cel mai longeviv dirijor din România, Moise Mitulescu, s-a stins din viață la vârsta de 91 de ani. Profesorul Moise Mitulescu lasă în urmă o carieră impresionantă. Moise Mitulescu s-a născut în 1932 în comuna Domnești-Argeș. Tatăl său era preot în comună și l-a făcut de la început să fie pasionat de muzică și de cântat.…
O nouă inovație a fost realizată de oamenii de știință, au reușit pentru prima dată să modifice traseul fulgerelor folosind raze laser. Inovația ar putea fi utilizată în viitor în jurul aeroporturilor, rampelor de lansare pentru rachete sau al clădirilor înalte, în locul paratrăsnetelor clasice. „Barele de metal sunt folosite aproape peste tot ca paratrăsnete,…
Meteorologii au emis o avertizare de risc însemnat în Munții Făgăraș, Bucegi, Țarcu-Godeanu și Rodnei, dar și de risc mare de avalanșe (grad 4) în Munții Parâng și Șureanu. Potrivit informării ANM, valabilă de vineri seara până luni seara, în Munții Parânfg și Șureanu este risc mare de avalanșe (grad 4), relatează Mediafax. În ultimele…
Trafic oprit pe două drumuri naționale din cauza fenomenelor meteorologice. Circulația este oprită pe DN 7, în localitatea Călimănești, unde șoseaua a fost inundată și pe DN 57, în zona localității Cozla, unde au avut loc căderi de pietre pe carosabil. Circulația rutieră este în continuare oprită pe DN7 (E81) Râmnicu Vâlcea – Sibiu, la…
Pompierii medieșeni au intervenit de urgență sâmbătă dimineața, în jurul orei 5:30 pe strada Moșnei din municipiul Mediaș pentru acordarea asistenței medicale pentru 3 persoane implicate într-un accident rutier. În această dimineață, polițiștii rutieri au intervenit la un accident rutier produs pe str. Moșnei din municipiul Mediaș. În accident au fost implicate 3 mașini. Un…