Trei loturi ale Autostrăzii Sibiu – Făgăraș contestate din cauza deficiențelor în documentație - Un baraj provizoriu a fost ”transformat” în catâr
foto CNAIR

Trei din cele patru loturi ale Autostrăzii Sibiu – Făgăraș au fost contestate din cauza deficiențelor în documentație, precum greșelile de redactare care au transformat barajul provizoriu într-un „catâr”. 

Trei loturi ale Autostrăzii Sibiu – Făgăraș contestate din cauza deficiențelor în documentație - Un baraj provizoriu a fost ”transformat” în catâr

Legătura principală dintre municipiile Sibiu și Brașov o reprezintă DN1, un drum național încadrat ca drum european E68, cu o bandă pe sens, care în multe cazuri trece chiar prin mijlocul localităților pe care le străbate și care este incapabil să facă față tranzitului din ce în ce mai mare și implicit al blocajelor cauzate în principal de creșterea numărului de accidente rutiere, relatează ziarul Adevărul.

În acest context, s-a pus în discuție necesitatea unei autostrăzi între Sibiu și Brașov. Autostrada Sibiu – Făgăraș (A13), o investiție de aproximativ 8 miliarde de lei / 1,6 miliarde de euro (fonduri europene nerambursabile), reprezintă de fapt prima dintre cele două secțiuni din Autostrada Sibiu – Brașov (A3 Râșnov).

Licitația pentru proiectarea și execuția Autostrăzii Sibiu – Făgăraș (video) a fost lansată vara trecută, după șapte ani de tărăgănări.

Cei 68 de kilometri ai autostrăzii au fost împărțiți în patru loturi, doar că în acest moment proiectul de infrastructură rutieră al CNAIR se află suspendat în aer, pentru că lucrurile se mișcă doar pe un singur tronson (Lotul 4 Sâmbăta de Sus – Făgăraş). Celelalte trei loturi în schimb sunt în așteptare, după ce licitațiile au fost suspendate, fiind reclamate o serie de erori în documentația tehnică.

Spre exemplu, caietul de sarcini al Lotului 2 Mârșa – Arpașu de Jos a devenit subiect de ironii după în loc de termenul tehnic „batardou”, care înseamnă un dig sau baraj provizoriu, a apărut scris „bardou” care reprezintă un hibrid dintre un armăsar și o măgăriță, pe românește un catâr.

„Cocoașa Boița” a autostrăzii dintre Sibiu și Brașov

Expresia de „autostradă cocoșată“ a plecat de la remarcile liderului USR Cătălin Drulă, legate de „Cocoașa Boița” și traseul ocolit al acestei artere, ales de către autorități.

Practic, în loc ca A13 (Sibiu – Brașov) să se conecteze cu Autostrada A1 Sibiu – Pitești la Veștem (cel mai scurt și drept traseu), unde se întâlnesc acum drumurile naționale de la Brașov cu cel de la Râmnicu Vâlcea, s-a ales varianta Boița – înaintea intrării, dinspre Sibiu, în defileul Oltului.

„Varianta Boița are următoarele dezavantaje majore: lungește cu 8 km relația principală de trafic Sibiu – Brașov, ocupă cu 60% mai multe suprafețe în arii protejate Natura 2000, se excavează de peste două ori mai mult material decât pe cealaltă variantă, o problemă atât tehnică cât și de mediu, nodul cu A1 la Boița este mult mai complex, prin urmare mai scump și greu de construit, și ocupă mult mai mult teren al localității”, remarca politicianul cu doi ani să devină ministru al Transporturilor.

Șase oferte depuse până acum pentru Lotul 4

Menționam că pe un singur tronson din Autostrada Sibiu Făgăraș se mișcă lucrurile: pentru Lotul 4 Sâmbăta de Sus – Făgăraş, aflat la faza de depunere a ofertelor, noul termen final fiind cel de 1 martie 2023.

S-au primit până acum șase oferte, după cum a anunțat CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere): Asocierea Automagistral Pivden SRL – Rostdorstroy SRL (Ucraina); Asocierea SC Bog’Art S.R.L. – SC Coni SRL – SC Tohme Contracting LLC – S.C. Ria Design Consulting SRL (România – Georgia); SC IC Ictas Insaat Sanayi ve Ticaret Anonim Sirketi (Turcia); Asocierea Makiol Insaat Sanayi Turizm ve Ticaret AS – Yapy Merkezi Insaat ve Sanayi AS (Turcia); Mapa Insaat ve Ticaret Anonim Sirketi (Turcia); Asocierea SC Strabag SRL – SC Geiger Transilvania SRL.

Licitație suspendată pentru „termene rezonabile”, printre altele

Referitor la tronsoanele ale căror licitații au fost suspendate, ultimul dintre ele a fost chiar Lotul 1 cuprins între Boița și Mârșa (Sibiu – Avrig, Mârșa), pentru care procedura de achiziție pentru construcție s-a oprit în urma unei contestații depusă, la finele anului trecut, de către italienii de la WeBuild – Astaldi.

Constructorul a reclamat la CNSC (Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor) refuzul CNAIR de a oferi răspunsuri la clarificări sau răspunsuri contradictorii, documentația deficitară cu formulări neclare, de genul ,,termene rezonabile” (vezi galeria foto): „În acest sens, Autoritatea contractantă menționează că aceștia vor aproba livrabilele într-un termen rezonabil, astfel încât să se evite întârzieri în implementarea contractului…”.

Birocrația, lipsa de finanțare și documentația deficitară au întârziat lucrările 7 ani

Dincolo de greșelile de redactare, de fapt întregul proiect al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș a fost marcat de la bun început de probleme: de natură birocratică, precum cele apărute pe perioada studiului de fezabilitate început în 2015, care au continuat cu cele ale lipsei de finanțare, care l-au ținut blocat timp de un an, iar mai apoi de documentație care au făcut să treacă șapte ani în van, de la demararea licitației de documentație până la cea de execuție.

Cele patru documentații pentru proiectarea și execuția Autostrăzii Sibiu – Făgăraș au fost scoase la licitație individual cu un cost total estimat la aproximativ 8 miliarde de lei.

Proiectul Autostrăzii Sibiu – Făgăraș: trasee și costuri

Tronsonul / Lotul 1: Boița (Autostrada Sibiu – Pitești) și Avrig – Mârșa (DJ105G) are o lungime de 14,25 km, cu o valoare estimată între 2 și 2,4 miliarde de lei.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică