Managerul Muzeului ASTRA, Ciprian Ștefan, a spus în cadrul conferinței de presă de luni, 6 februarie, cât de dificilă este întreținerea unui muzeu în aer liber la dimensiunile celui din Pădurea Dumbrava.
După o furtună puternică din anul 2020, mai multe case de la Muzeul ASTRA au fost afectate grav. Ciprian Ștefan spune că nici în ziua de astăzi nu au primit fonduri pentru a le putea repara acoperișurile. „Este foarte greu să întreții ditamai muzeul. Estul Europei, începând cu anii ’70, ’60 dezvoltă, datorită regimului de atunci, muzee în aer liber mari, grandioase, negândindu-se că pe termen lung este o rețetă falimentară. Nici în momentul de față nu am primit de la Compania Națională de Investiții din motive birocratice o sumă mare de bani. Peste 14 învelitori au avut de suferit în 2020 din cauza unei furtuni puternice. Am luat niște soluții pe care le-am putut lua la momentul de față și am acoperit cu o prelată câteva învelitori de paie ca să nu mai plouă în monument, să nu apară vreo ciupercă sau să se distrugă pe veci monumentul.
„Dacă și entitatea care trebuie să îți asigure ție fondurile necesare pe regimul de urgență și acolo se întârzie. Deja sunt doi ani de zile în care nu am putut să intervin pe partea de patrimoniu. Este destul de crunt. Nu putem să suportăm noi toate învelitorile din veniturile proprii și dacă le-am suporta ar fi dublă finanțare pentru că dosarul este deja pe circuit”, adaugă managerul Muzeului ASTRA.
O altă problemă pe care o aduce managerul muzeului în discuție este cea referitoare la materialele de restaurare, mai exact paiele care se găsesc foarte greu.