apetit crescut pentru dans la sibiu - cursurile, la mare căutare pentru ”relaxare și socializare”

Fie că este vorba de un eveniment sau doar din pasiune, sibienii au devenit mai dornici să meargă la cursurile de dans. Prețurile nu s-au schimbat în ultima perioadă, iar ofertele sunt pentru fiecare buzunar.

apetit crescut pentru dans la sibiu - cursurile, la mare căutare pentru ”relaxare și socializare”

Dacă până acum câțiva ani, cursurile de dans erau asimilate în general cu copiii, acum situația la Sibiu stă diferit. Adulții sunt din ce în ce mai dornici să ia cursuri de dans și nu doar pentru dansul mirilor. „Sibienii sunt interesați, atât adulții, cât și copiii. La noi nu se vede mare diferență în numărul de participanți privind cele două categorii, sunt cam egali. O diferență este faptul că mai multă stabilitate o au copiii, vin pe termen mai îndelungat decât adulții, care se răzgândesc, li se schimbă programul și pot renunță mai ușor decât copiii” ne-a spus Daniela Hermenczi de la Hugo Dance Academy.

„În ultimele luni a crescut și numărul adulților care vin. Cumva după pandemie au fost reticenți o perioadă, dar acum a început să crească numărul persoanelor care vin la cursuri” a spus Iaela Buldan de la Ballet Fusion Sibiu.

apetit crescut pentru dans la sibiu - cursurile, la mare căutare pentru ”relaxare și socializare”
Sursă foto: Facebook/Ballet Fusion Sibiu

Dansul văzut ca o metodă de relaxare

Pentru sibieni, dansul a devenit o metodă de relaxare și socializare. „Au devenit mai interesați pentru creativitate și socializare. În funcție cursurile pe care le practică școlile de dans, ei se înscriu. Spre exemplu, noi avem salsa bachata sau standard (Vals Lent, Vals Vienez), și în funcție de asta ei își aleg un curs. Pentru ei, aș crede că este o formă de relaxare, socializare, să învețe cumva o activitate nouă” ne-a spus Alexandra Dumitru, Dance Mood Sibiu

„Sunt care vin special pentru coregrafia de dansul mirilor și sunt care vin doar pentru a învăța să danseze sau să socializeze, la fel se întâmplă și la copiii, sunt cei care vin pentru că este o activitate extrașcolară și pot face sport și avem și grupe de copii de performanță. Avem copilași care au câștigat titluri de campioni naționali pe partea de dansuri latino și atunci avem variante de grupe, cele de performanță și grupe cu activități de dans modern sau dans latino dar de nivel începător” ne-a spus Daniela Hermenczi de la Hugo Dance Academy.

apetit crescut pentru dans la sibiu - cursurile, la mare căutare pentru ”relaxare și socializare”
Sursă foto: Facebook/Hugo Dance Academy

Prețurile sunt accesibile pentru toată lumea

Pentru cei care își doresc să participe la cursuri de dans trebuie să știe că acestea nu și-au modificat prețurile, iar ofertele sunt pentru fiecare buzunar. „La noi cursurile pentru copii încep de la 150 de lei pe lună – 8 ședințe, iar un modul de 3 luni de zile pentru adulți, care este undeva la 14 ședințe este 300 de lei. Prețurile nu au crescut, dar pe viitor este posibil să crească pentru că s-au mărit toate cheltuielile” a spus Alexandra Dumitru, Dance Mood Sibiu.

La Hugo Dance Academy prețul unui abonament care include două ore pe săptămână este de 200 de lei pe lună, iar la Ballet Fusion Sibiu prețurile cursurilor încep de la 130 de lei pentru 4 ședințe pe lună și 200 de lei pentru 8 ședințe pe lună.

Citește și: Singurele dansatoare profesioniste de salsa din Sibiu, premii importante la un concurs național

Ultima oră

Comentariul meu

Publică