Individul care a înjurat și amenințat un polițist angajat la IPJ Sibiu a fost plasat sub control judiciar, fiind cercetat pentru ultraj. Sibianul i-a adresat cuvinte jignitoare într-un clip video postat pe TikTok, platformă pe care, după ce a fost săltat de mascați, a publicat un alt videoclip lăudându-se cu fapta lui. „Arestare în forță. Numai eu și Pablo Escobar”, a scris bărbatul.
Alex Marian Sibiu, așa se intitulează pe platforma TikTok bărbatul care a înjurat și amenințat cu bătaia un polițist. Individul i-a adresat o mulțime de cuvinte jignitoare, numindu-l „tentativă de milițian”, după ce a acesta a prins, în timp ce se afla în timpul liber, un hoț care furase mâncare dintr-un magazin din oraș.
VEZI AICI VIDEOCLIPUL ÎN CARE SIBIANUL ÎL ÎNJURA PE POLIȚIST
Videoclipul a fost văzut, ulterior, și de oamenii legii, care au deschis un dosar penal pentru ultraj. Bărbatul a fost ridicat de mascați, în cursul săptămânii trecute, iar mai apoi a fost prezentat în fața procurorilor, care au dispus cercetarea sa sub control judiciar.
Momentul în care individul a fost prins de polițiști a fost surprins și de camerele de supraveghere instalate în zonă. Bărbatul nu a ezitat și, lăudându-se cu faptul că a fost „arestat în forță”, l-a urcat pe contul său de socializare. „Numai eu și Pablo Escobar…”, a scris bărbatul pe TikTok.
Sursa video: TikTok