Fratele unui bărbat prins sub dărâmături a transmis un mesaj emoționant salvatorilor români. Acesta cuprinde mulțumirea și prețuire pentru eforturile depuse de una dintre echipele de sprijin din România, aflate în Turcia, care a luptat pentru a salva o familie, în urma cutremurelor.
„Sunt fratele tatălui care a fost salvat împreună cu soția sa de echipa României. Vă mulțumesc din toată inima pentru că ați răspuns rugăminților mele și pentru că mi-ați salvat fratele și soția. Ați fost puternici și ați tratat situația foarte profesional. Aș dori să-i mulțumesc în mod special bărbatului cu casca roșie. A fost foarte răbdător cu mine și m-a ținut la curent cu toate actualizările și detaliile și m-a îmbrățișat când s-a finalizat salvarea fratelui meu și a soției sale. A fost profund îndurerat și trist pentru pierderea copilului. Vă mulțumesc și vă mulțumesc pentru atitudinea dumneavoastră umanitară. Vă sunt dator toată viața“.
Bărbatul cu „cască roșie“ este „colegul nostru din DSU, ofițer de presă în această misiune de sprijin în Turcia, locotenent Bogdan Toma. Luând legătura cu al nostru coleg Bogdan, pentru a afla mai multe informații legate de acest caz, povestea a devenit și mai emoționantă, relatează Adevărul.
În prima zi de misiune, când salvatorii români au reușit să scoată de sub dărâmături tânăra familie, Bogdan a putut pentru câteva momente să vorbească cu una dintre victimele acestei tragedii, care a cutremurat o lume întreagă“, conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Familia este de origine siriană, stabilită în Turcia, iar pentru bărbatul salvat, legătura cu țara noastră nu era una străină, din contră. Acesta fusese chiar în urmă cu câteva săptămâni, înainte de cutremur, în România. Bărbatul lucrează pentru o asociație, care are ca scop principal de activitate, sprijinirea și salvarea copiilor vulnerabili, prin acțiuni umanitare.
La finalul mesajului, sunt publicate emoticoane cu steagurile României și ale Turciei.
Bilanţul morţilor seismelor devastatoare care au afectat zone largi din regiunea de graniţă dintre Turcia şi Siria a ajuns vineri la peste 23.000, în timp ce căutările continuă, deşi speranţa de a găsi supravieţuitori scade, informează dpa.