FC Hermannstadt joacă luni, de la ora 20.00, în deplasare, cu Petrolul Ploiești, într-un meci contând pentru etapa 25 din Liga 1.
Pentru sibieni, acesta va fi primul joc după decizia nefavorabilă de la TAS, care a consfințit penalizarea de 9 puncte dictată de FRH. Echipa lui Marius Măldărășanu este acum pe locul 12, cu 25 de puncte, în timp ce Petrolul, care vine după trei eșecuri consecutive este pe 8, cu 30 de puncte.
Descoperă oferta de pariuri Superbet pentru partida cu Petrolul!
Marius Măldărășanu a dezvăluit că după decizia TAS a făcut prima noapte albă din cariera de antrenor și spune că toată echipa și clubul trebuie să fie unită, pentru a depăși momentele dificile.
”A fost prima noapte în care nu am dormit de când m-am apucat de antrenorat. După această veste, nu am dormit, au fost multe gânduri, dezamăgire nedreptate, probabil am deranjat și a trebuit să ni se taie craca de sub picioare, dar vom avea aripi. În viață, în general, cel mai ușor lucru e să renunți și cel mai greu e să continui. Noi asta am ales, vom lupta împotriva greului, care abia acum începe. Lucrurile acestea apasă jucătorii, au muncit pe teren și ți se iau niște puncte…Ar trebui ceva schimbat în regulament, totul trebuie să se joace sportiv, nu la comisii. Recunosc, am făcut și noi greșeli, altfel nu ajungeam în situația asta, dar starea de așteptare a făcut rău echipei. Este clar că ne vom bate la menținerea în Liga 1, acesta a fost de la început obiectivul, eram destul de bine, pe locul 6, cu speranțe mari la play-off, totodată se atingea targetul și era și o performanță mare. Trebuie să ne recapacităm cu toții, jucători, staff tehnic, tot clubul, suporterii să fie alături de noi. Trebuie să fim uniți și să dăm totul” a spus antrenorul Sibiului.
”Trebuie să atacăm mai mult”
Antrenorul echipei FC Hermannstadt, Marius Măldărășanu este convins că Petrolul nu va repeta evoluția slabă din ultimul joc, când a pierdut cu 0-5 la Botoșani. Tehnicianul cere de la elevii săi să fie mai ofensivi, pentru a-și pune în valoare calitățile tehnice. ”Va fi un meci greu, le-a plecat antrenorul, vin după o înfrângere dureroasă, cu siguranță vor avea altă atitudine. Vine alt antrenor, vom vedea la ce să ne așteptăm, va fi poate alt sistem și un alt stil de joc. Noi trebuie să ne facem jocul nostru, trebuie să atacăm mai mult, să avem personalitate în fața porții și când avem mingea, pentru că avem jucători cu calitate si putem face lucruri frumoase. Trebuie să avem încredere și să arătam asta pe teren, publicul la Ploiești este foarte pretențios și îi putem atrage împotriva lor. Dar, ca atitudine, Petrolul nu poate face două jocuri consecutive la fel sau rezultatul să fie la fel” a anunțat tehnicianul Sibiului.
Verifică aici cotele Superbet pentru meciurile din SuperLiga!
Pentru jocul de luni, de la Ploiești, rămân indisponibili Ionuț Stoica și Baba Alhassan. ”Au început să facă antrenament cu echipa, ușor, ușor, Baba și-a dat ghipsul joc, dar există riscul mare de o recidivă dacă cade în mână. El trebuie să își recâștige ritmul, a pierdut cantonamentul și este foarte în urmă cu pregătirea. La Stoica va dura probabil mai mult, este important să reintre 100%, pentru că nimeni nu îl va aștepta după aceea. Este unul din căpitanii noștri, ține vestiarul și avem nevoie el de el, va trebui să gestionăm foarte bine situația lui”