Gabi Zoltan, tânăra în vârstă de 20 de ani, răpită din Arpașu de Jos, a fost găsită de oamenii legii. Aceasta se afla într-un imobil din Blaj, județul Alba. Doi bărbați au fost reținuți fiind cercetați pentru lipsire de libertate în mod ilegal.
Un bărbat a alertat poliția, în noaptea de miercuri spre joi, anunțând că fiica lui a fost luată cu forța din fața casei din Arpașu de Jos. Oamenii legii au început imediat căutările, fiind deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
DRTALII DESPRE RĂPIRE, AICI
În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au reușit să o găsească pe tânăra de 20 de ani, joi seara, în jurul orei 22:30. Aceasta a fost depistată pe raza municipiului Blaj, din județul Alba. Tânăra se afla într-un imobil, însoțită de către doi bărbați, în vârstă de 27, respectiv 33 de ani, domiciliați în localitatea Porumbacu de Jos.
„Din investigațiile preliminare derulate de către polițiști a reieșit faptul că, la data de 16 februarie a.c., în jurul orei 02,00, bărbatul în vârstă de 33 de ani, la cererea celui în vârstă de 27 de ani, ar fi luat-o pe tânără împotriva voinței sale din fața casei pentru a o transporta într-o locație necunoscută”, explică Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, față de cei doi bărbați s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore. Aceștia vor fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Tânăra s-a întors în familie. Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.