două incendii stinse de pompieri - în sibiu a explodat o sobă de teracotă
foto: arhivă

Pompierii sibieni au intervenit, sâmbătă, în Cisnădie și Sibiu, pentru a lichida două incendii care au izbucnit la acoperișul unei anexe gospodărești, respectiv la acoperișul unei locuințe. De asemenea, au intervenit și în centrul Sibiului, acolo unde a explodat o sobă de teracotă. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

două incendii stinse de pompieri - în sibiu a explodat o sobă de teracotă

Sâmbătă seara, în jurul orei 19:30, un apel pe numărul unic de urgență 112 solicita sprijinul pompierilor, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu la acoperișul unei anexe gospodărești de pe strada Cireșilor din Cisnădie. „Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere, fiind sprijiniți de SVSU Cisnădie și o ambulanță SAJ. La sosirea forțelor incendiul se manifesta la acoperișul anexei, pe o suprafață de aproximativ 5 mp și la o stivă de lemne depozitată lângă anexă. Pompierii au lichidat prompt incendiul reușind să salveze anexa”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu. Focul a fost cauzat de jarul nestins depozitat lângă materiale combustibile.

Tot sâmbătă seara, în jurul orei 20:30, pompierii sibieni au intervenit pe strada Lisabona din municipiul Sibiu, pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la acoperișul unei case de tip duplex. „Pompierii au stins prompt incendiul care a fost cauzat de coșul de fum neprotejat termic față de materiale combustibile și care a deteriorat aproximativ 30 de mp din acoperiș și aproximativ 2 mp din acoperișul casei vecine. S-a intervenit cu două autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD. Din fericire nu au fost înregistrate victime”, spune Ștefan.

Totodată, în cursul zilei de sâmbătă, pompierii au intervenit pe strada Ocnei, din municipiul Sibiu, unde a avut loc o explozie la o sobă de teracotă. Din fericire explozia nu a fost urmată de incendiu, iar în urma acesteia a fost distrusă doar soba de încălzire. O persoană a avut nevoie de asistență medicală la fața locului, suferind un atac de panică, însă nu a avut nevoie de transport la spital.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică