Peste 130 de sportivi amatori au participat la o nouă ediție de succes a Ligii Sibiene de baschet, competiție organizată de BC Sibiu.
La turneu au participat echipe de amatori reprezentând companii partenere ale BC Sibiu, dar și echipe ale fanilor.
Astfel, a doua ediție a Ligii Sibiene de Baschet a fost din nou un prilej de sărbătoare în familia galben-albastră pentru parteneri și suporteri. Competiția a avut la start 11 echipe, peste 130 de sportivi amatori, 12 antrenori și un format nou. Fiecare echipă a fost condusă de pe margine de un component al echipei de seniori BC CSU Sibiu. În prima zi câte un jucător a ocupat funcția de antrenor principal, iar în a doua zi, Mikel Ereno și Cătălin Vulc au condus echipele de pe margine.
Organizatorii au format două grupe, Grupa Sponsorilor și Grupa Amatorilor, iar câștigătoarea fiecărei serii a jucat în finala mare. În total s-au disputat de 20 de partide, fiecare presărată cu farmecul și specificul ei.
Trofeul a fost adjudecat de OldBoys, care la fel ca în prima ediție, au trecut în finală de Marquardt Fighters, scor 37-8. Conducerea BC Sibiu intenționează ca în acest an, când datele calendarului competițional o permit să organizeze încă trei astfel de turnee, după succesul de care s-au bucurat primele două ediții.
Echipa Old Boys: Bogdan Spânu, Raul Hurbean, Radu Schiau, Andrei Teleșpan, Cătălin Roșu, Vlad Branga, Dan Malea, Mihai Popa și Paul Popa.
Echipa Marquardt Fighters: Dorin Dragoș Olariu, Răzvan Rău, Lucian Lobonț, Vlad Călmățuiannu, Cezar Gonciulea, Mădălin Mereș, Claudiu Zvîncă. Andrei Crețu, Alin David, Laurențiu Țiroga, Răzvan Popa și Paul Alexandru Mihu.