Venirea primăverii, precum și tradiția „Mărțișorului“ au fost sărbătorite de către micuții înscriși în cadrul Grădinițelor „Pinocchio“, „Dumbrava Minunată“, „Rază de Soare“, „Bucuria Copiilor“, „Piticot“ și ai Grădiniței nr. 12 din municipiul Mediaș.
Alături de reprezentanții Bibliotecii Municipale „St. L. Roth“, ai Muzeului Municipal și sub îndrumarea cadrelor didactice din unitățile de învățământ, preșcolarii au participat la activități specifice începutului de primăvară.
În cadrul evenimentului, copiii au confecționat mărțișoare și felicitări pentru a le oferi cu drag mamelor și doamnelor educatoare și au pregătit momente artistice dedicate tradiționalului Mărțișor, sărbătorit prin cântece și poezii specifice primăverii.