Într-o atmosferă superbă, cu 8000 de suporteri pe noua arenă din Sibiu, CSC 1599 Șelimbăr a pierdut sâmbătă, scor 1-2 cu Dinamo, în meci contând pentru etapa 18 din sezonul regular al Ligii a II-a.
Susținută de 3000 de fani, Dinamo a controlat prima repriză, una în care echipa gazdă a jucat timorat, deși a revenit acasă după o lungă pribegie la Avrig și Rm. Vâlcea. După un sfert de oră, portarul Mitrovic respinge de sub transversală mingea șutată de Roșu de la 17 metri. Oaspeții deschid scorul în minutul 31, prin Ghezali, cu capul, după o centrare din stânga de la Bani. A fost o primă repriză ștearsă pentru trupa lui Niculescu, care nu și-a creat ocazii.
În partea secundă, Șelimbăr a fost mai ofensivă și a început să pună probleme adversarei. Astfel, în minutul 60, la o centrare în careu, Voicu sare la cap, un fundaș dinamovist lovește balonul defectuos cu capul, iar atacantul Șelimbărului este șters cu mâinile de portarul Oncescu. Jucătorii lui Niculescu cer penalty, dar arbitrul Barbu nu acordă un cartonaș galben lui Năstăsie, pentru proteste.
În minutul 67, însă, Dinamo se desprinde după o contră rapidă plecată din jumătatea proprie, iar I. Roșu reia bine cu capul de la 12 metri, după o centrare din stânga de la Amzăr. Contraatacul a plecat însă de la un fault al lui Iglesias asupra unui sibian, în jumătatea de careu a gazdelor, fază scăpată de centralul Marian Barbu (Făgăraș). Sibienii sunt aproape de gol în minutul 70, după o centrare lungă în careu, Crișan sare la cap și este lovit în picior de portarul Oncescu, dar centralul a lăsat din nou jocul să continue.
Jordan Gele, al doilea meci consecutiv cu gol
Mitrovic este providențial în minutul 75, când Țîră primește un cadou de la Palmeș, scapă singur, dar portarul Șelimbărului respinge. Trupa lui Niculescu pune presiune, Voicu și Crișan au ocazii bune, dar nu fructifică. Abia în prelungiri, francezul Jordan Gele reduce din handicap, după ce s-a bătut bine la o minge aeriană, mingea i-a rămas la picior și a înscris din 6 metri. A fost al doilea gol consecutiv pentru francez, care marcase și la meciul de Iași. Finalul s-a animat, dar era prea târziu pentru gazde să mai egaleze, iar Dinamo s-a impus cu 2-1 și rămâne pe loc de play-off. Astfel, Claudiu Niculescu pierde duelul cu echipa unde a cunoscut gloria.
Ajunsă la trei înfrângeri consecutive în campionat, CSC 1599 Șelimbăr rămâne pe locul 14 în clasament, cu 21 de puncte din 18 partide. Pentru ”călăreții roșii”, primul succes în jocurile oficiale din acest an poate veni în etapa următoare, când va întâlni ultima clasată, Unirea Constanța. Apoi, pentru echipa sibiană vor urma jocurile din seria de play-out.
Șelimbăr: Mitrovic – Palmeș, Lumbu (Ad. Voicu 46), R. Crișan (cpt.), Mitrea – N. Popescu (D. Ursu 78), Al. Luca, Monea, Cărăruș, I. Năstăsie – Gele. Antrenor: Claudiu Niculescu