Familie regăsită cu ajutorul rețelelor de socializare - Adrian, tânărul născut în Sibiu și adoptat în SUA a reușit să intre în contact cu cei care i-au dat viață
Sursă foto: Adevărul

Adrian Hampu, tânărul de 34 de ani care a fost adoptat în SUA și-a găsit familia biologică. Adrian s-a născut în Sibiu și avea câteva date despre părinții biologici, iar cererea de ajutor a facut-o pe o pagină de Facebook dedicată acestor copii care au fost adoptați în străinătate și care vor să-și afle originile. 

Familie regăsită cu ajutorul rețelelor de socializare - Adrian, tânărul născut în Sibiu și adoptat în SUA a reușit să intre în contact cu cei care i-au dat viață

Adrian Hampu s-a născut în Sibiu, pe 12 iunie 1989. La un an și patru luni s-a îmbolnăvit și a ajuns la spital, unde a fost abandonat din cauza lipsurilor familiei sale. A fost adoptat în SUA și a vrut să își întâlnească părinții biologici, așa că a postat un anunț pe pagina de Facebook  The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României.

Cu ajutorul celor din comunitate, Adrian a reușit să își găsească frații. Anunțul care l-a reunit cu familia:

„Salutări din NEW YORK! Numele meu la naștere a fost ADRIAN HAMPU și m-am născut la data de 12 IULIE 1989 în SIBIU. Părinții mei se numeau EUGENIA și CRUCIAN HAMPU și aveau domiciliul în VUPAR jud. SIBIU. Mai știu de existența altor doi frați MARIUS și CRUCIAN HAMPU. Am aflat că atunci când aveam 16 luni am fost foarte bolnav motiv pentru care părinții mei m-au lăsat la spital din cauza condițiilor de trai precare. Am fost adoptat de la un orfelinat din Sibiu, știu asta de acum 20 de ani, având parte de o familie bună, iubitoare dar întotdeauna am fost curios și am vrut să știu cine mi-a dat viață. De aceea vă rog din suflet să îmi fiți alături și să DISTRIBUIȚI anunțul meu și orice informație aveți vă rog să lăsați un mesaj privat acestei pagini. Vă mulțumesc tuturor!”

Citește și: Un tânăr născut în Sibiu și adoptat în SUA își caută familia biologică – „Întotdeauna am fost curios și am vrut să știu cine mi-a dat viață”

Ultima oră

Comentariul meu

Publică