Judoka de la CSM Sibiu au avut o comportare bună în finala Campionatului Național de juniori U 21, care s-a desfășurat la Focșani, în perioada 3-4 martie. Astfel, Roxana Vișa a devenit vicecampioană națională la categoria + 78 kg, iar David Talpoș a obținut bronzul la categoria -100 kg. Ceilalți sportivi, Teodora Frățilă, Ana Maria Ghiță, Irina Căndea au avut meciuri bune, în ciuda vârstei fragede pe care o au.
”Rezultatele au fost peste așteptări, deoarece sportivii noștri au doar 15 sau 16 ani și au avut ca adversari sportivi cu vârste de 19 sau 20 de ani. Îmi doresc ca în maxim 2, 3 ani, judoka de la CSM Sibiu să ajungă să fie medaliați la Campionate Europene și Mondiale de juniori și tineret” a declarat antrenorul secției de judo de la CSM Sibiu, Vălean Purece.