Acţiunile Credit Suisse înregistrau miercuri un declin de 10,5%, ajungând la un nou nivel scăzut record, după ce Ammar Al Khudairy, preşedintele Saudi National Bank, cel mai mare investitor al Credit Suisse, a anunţat că nu poate furniza asistenţă financiară băncii elveţiene, transmite Reuters, conform Agerpres.
„Nu putem, deoarece am depăşi pragul de 10%. Este o problemă de reglementare”, a declarat Ammar Al Khudairy.
Creditorul din Arabia Saudită a achiziţionat anul trecut o participaţie de aproape 10%, după ce a participat la operaţiunea de majorare a capitalului Credit Suisse şi s-a angajat să investească până la 1,5 miliarde de franci elveţieni (1,5 miliarde de dolari).
Marţi, Credit Suisse a publicat raportul său anual pe 2022 în care arată că au fost identificate „deficienţe majore” în controalele privind raportările financiare şi încă nu a oprit exodul de clienţi.
A doua mare bancă din Elveţia caută să se redreseze după o serie de scandaluri, care au subminat încrederea investitorilor şi a clienţilor. Retragerile de fonduri de către clienţi în trimestrul patru au depăşit 110 miliarde de franci elveţieni (120 miliarde de dolari).
Miercuri, acţiunile înregistrau un declin de 10,2%, la 2,01 franci elveţieni (2,19 dolari) la Bursa de la Zurich, îndreptându-se spre a şaptea scădere consecutivă zilnică.
Oficialii de la Banca Naţională a Elveţiei (SNB) nu au dorit să răspundă solicitărilor Reuters de a comenta situaţia cu care se confruntă Credit Suisse, după ce titlurile au scăzut cu 20%.
Şi acţiunile băncilor din Europa înregistrau miercuri scăderi semnificative, după ce tranzacţionarea titlurilor Credit Suisse a fost de câteva ori oprită de operatorul Bursei de la Zurich, din cauza volatilităţii.
Indicele bancar european a scăzut cu 5%, ajungând la cel mai redus nivel din 4 ianuarie. De miercurea trecută, indicele a pierdut 13% din valoare, cea mai mare pierdere săptămânală de când Rusia a invadat Ucraina, în februarie 2022.
„Pieţele au luat-o razna, ne mutăm de la problemele băncilor americane la cele ale băncilor din Europa, în primul rând Credit Suisse. Aceste evoluţii afectează întregul sector bancar european”, a apreciat Carlo Franchini, de la Banca Ifigest în Milano.
Şi acţiunile băncii elveţiene UBS au scăzut cu 6,8%, ale grupurilor bancare franceze BNP Paribas şi Societe Generale cu 8,7% şi, respectiv, 9,5%, în timp ce titlurile băncii spaniole Banco de Sabadell şi ale grupului german Commerzbank înregistrau scăderi între 6,5% – 7,5%.