Vremea s-a schimbat brusc atât la Sibiu, cât și în restul țării. După mai multe zile însorite, temperaturile au scăzut, iar precipitațiile nu au lipsit.
La peste 1800 metri a nins moderat și s-a depus un strat nou de zăpadă, local de 5-10 cm, peste un strat de zăpadă, umezit în zilele precedente și care a înghețat odată cu scăderea temperaturilor.
În zonele înalte, cu precădere pe versanții cu orientare estică și sudică, sunt formate plăci de vânt de grosimi variabile. În interiorul stratului se întâlnesc cruste mai vechi de gheață, peste care straturile mai puțin rezistente din partea superioară pot aluneca, în special sub acțiunea unor suprasarcini.
În zonele de creastă se întâlnesc cornișe, iar în apropierea crestelor plăci de vânt mai vechi. Stratul de zăpadă este mai consistent pe versanții cu expunere nordică. Pe văi și în zonele adăpostite sunt depozite însemnate de zăpadă, care depășesc pe alocuri 2-3 metri.
Vor fi condiții de declanșare a avalanșelor de dimensiuni mici și medii, care pot angrena atât zăpada proaspătă, cât și parte din straturile mai vechi, riscul declanșării avalanșelor fiind amplificat la supraîncărcări, dar putând apărea trecător și mâine la orele prânzului, pe pantele mai însorite. Sub 1800 m stratul de zăpadă are dimensiuni mai reduse pe versanții sudici și este mai consistent pe cei nordici.
Stratul de zăpada a înghețat în partea superioară pe fondul scăderii temperaturilor și s-a consolidat ușor. Se mențin însă condițiile pentru declanșarea unor avalanșe de suprafață mici și izolat medii în etajul altitudinal 1600-1800 m, riscul fiind prezent mai ales la supraîncărcări, putând apărea însă izolat și pe fondul insolației și a temperaturilor apropiate de 0 grade Celsius de la orele amiezii.