patru studente din sibiu unite pentru o cauză nobilă - strâng bani, haine și jucării pentru 150 de suflete de la casa de copii „sf. iosif”
Sursă foto: e-communio

Un nou act de bunătate are loc la Sibiu. Patru studente organizează o strângere de fonduri pentru Casa de copii „Sf. Iosif”, Odorheiul Secuiesc.

patru studente din sibiu unite pentru o cauză nobilă - strâng bani, haine și jucării pentru 150 de suflete de la casa de copii „sf. iosif”

Diana Didea, Natalia Căbulea, Maria Bratu și Antonia Tătar sunt cele patru studente care vor să schimbe ceva în Sibiu. Fetele organizează o strângere de fonduri pentru cele 15 măicuțe și 150 de copii pe care Casa ”Sf. Iosif” îi are în grijă. „Suntem patru studente din cadrul Universității “Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Științe Economice și ne-am dorii să strângem cât mai mulți bani pentru acești copii, deoarece singura metoda prin care aceștia pot avea parte de căldură, mâncare și educație este prin intermediul donațiilor” au transmis cele patru studente. 

De la un proiect la un scop 

Campania fetelor a început în urma unui proiect pe care l-au primit la Facultate. De la acest lucru până la realizarea strângerii de fonduri, fetele au muncit și s-au implicat continuu. Scopul lor este să strângă 5.000 de lei care vor ajunge la copiii din Casa „Sf. Iosif”. „Acum câțiva ani, o prietenă de-a mea a făcut o strângere de fonduri pentru Casa „Sf. Iosif” și am văzut câte nevoie este de acest lucru. Cei de acolo trăiesc doar din donații din partea ONG-urilor și alte persoane care doresc să doneze. Este singura casă din Odorheiul Secuiesc care are predare în limba română” ne-a spus Diana. 

patru studente din sibiu unite pentru o cauză nobilă - strâng bani, haine și jucării pentru 150 de suflete de la casa de copii „sf. iosif”

Casa de copii „Sf. Iosif” s-a înființat încă din anul 1995 și are 200 de camere. Casa este plină de copii care se bucura de tot ce măicuțele le pot să le ofere. Pe măsură ce cresc, copii sunt înscriși la singura școala vorbitoare de limba romană din împrejurime, iar mai apoi la liceu și ulterior la facultate.

Donarea se poate face online și fizic

Campania de strângere de fonduri se desfășoară între 6 martie și 20 aprilie. Sibienii care vor să contribuie la acest proiect pot dona atât online, cât și fizic în această perioadă. Strângerea de fonduri se va realiza fizic la Facultatea de Științe Economice din Sibiu, unde sibienii sunt îndemnați să aducă haine, alimente neperisabile sau jucării. Pentru cei care vor să doneze online, o pot face la:

Nume Beneficiar: Diana Didea

Cont ING: RO63INGB0000999913562317 

Nume Beneficiar: Antonia Diana Tatar

Cont BT: RO11BTRLRONCRT0583113601 

Mai multe detalii despre strângerea de fonduri se pot găsi pe pagina de Instagram a evenimentului. 

 

 

 

 

 

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică