Scandal în Parlament - Ministrul Sportului acuzat că și-a premiat rudele cu bani de la stat

A fost scandal marți dimineață în Parlament. Partidele de Opoziție l-au acuzat pe ministrul Sportului că a premiat rudele cu bani de la stat.

Scandal în Parlament - Ministrul Sportului acuzat că și-a premiat rudele cu bani de la stat

Ministrul Sportului a fost acuzat că a acordat beneficii nemeritate membrilor familiei.

Cristian Brian, deputat USR: „România nu are un ministru al sportului, ci un șmecher care își îmbogățește rudele. În numele tatălui, fiul ministru premiază. Nu sunteți ministrul familiei.”, relatează Digi24.

Eduard Novak, ministrul Sportului: „Ministrul sportului nu premiază pe nimeni în nume propriu. Există prevederi clare în baza cărora se acordă premii. Când am intrat în Cartea Recordurilor ca singurul ministru medaliat paralimpic n-a fost conflict de interese? „

De la dezbateri nu au lipsit scandalul și atacurile antisemite.

Csoma Botond, deputat UDMR: „Miniștrii UDMR n-au dat bir cu fugiții, au venit când au fost solicitați.”

Axinia George (AUR): „Hortistule!” (n.r: atribut asociat liderului antisemit ungar, Horthy)

Csoma Botond, deputat UDMR: „Dacă avea un nume de rezonanță latina sigur că nu era supus unui atac de acest fel. Le transmit tovarășilor din epoca de aur că avem o vorbă la noi în Ardeal – foaie verde ananas, papagal ai fost, papagal ai rămas. Doamne ajută!” Colegii din Coaliție au sărit în apărarea lui Eduard Novak, dar cu condiții.

Balcea Ovidiu Sergiu, deputat PNL: „PNL e un partener loial. Sprijinul nostru există, dar e condiționat de un plan de acțiuni care să dea încredere.” Și sindicaliștii din sport sunt nemulțumiți de Eduard Novak. Au protestat ieri în fața Ministerului Sportului.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică